Huja puncteaza cu asfaltarea, Krech in picaj…


In primul rand vreau sa va felicit stimati conducaciosi pentru actiunea pe care eu am numit-o „Marea Asfaltare” a Cisnadiei. O actiune fara precedent in istoria Cisnadiei…pai sa asfaltati str. Argintului, chiar ca nu ma asteptam… chiar ca meritati un BRAVO. Nici nu ma intereseaza ce credit atz’ facut si pe catz’ ani, si nici faptul ca asfaltarea se face neprofesional cu imbinari defectuoase, apropo cum facetz cu canalele?! le vetz’ decupa ulterior?!…Important este ca atz’ facut un lucru care nu s-a mai facut niciodata si anume sa asfaltati intr-un timp scurt 6 Martie, Tesatorilor, Argintului,…chiar si straduta aceea in panta care urca din Tesatorilor (cine locuieste pe acolo?) si bomboana de pe tort este asfaltarea de pe str. Magurii dintr-un capat in altul. – sa tina asfaltul macar pana la alegeri….

Stiti ca oamenii au impresia ca „Huja face aceasta asfaltare” iar sasul Krech a dat-o in bara cu „retrocedarea spitalului”

Cam asa interpreteaza oamenii, ajutati binenteles si de o parte a presei, evenimentele de la Cisnadie. La acestea se mai adauga si demiterea lui Rusu din PSD pe fondul unor afaceri cu terenuri retrocedate.  Binenteles ca 70 % din populatia Cisnadiei habar nu are de ce se intampla, ei vad doar asfaltarea si o asociaza cu Huja iar chestia cu spitalul o vor afla din gura-n gura asociind-o cu primarul Krech care a cerut evacuarea cladirilor spitalului pentru a fi preluate de doamna Emma Guendisch-proprietara de drept. Cine-i Emma Guendisch? se vor intreba toti si ce legatura este intre ea si primarul Krech, in afara de faptul ca au nume nemtesti.

Hai sa incercam sa lamurim pe cat se poate aceste „fenomene” care se intampla in oras.

1. ”Domnul primar ne-a pus în vedere să eliberăm spaţiul urgent. Aici funcţionează urgenţa, administrativul, medicina internă şi este destul de complicat pentru că trebuie să găsim soluţii, dar mai întâi avem nevoie de girul Direcţiei de Sănătate Publică. Nu putem să ne înghesuim oriunde doar de dragul de a ne muta” spune directorul Spitalului Orăşenesc din Cisnădie, Dorina Dăncăneţ, care crede că e păcat ca un oraş ca Cisnădia, să ajungă în situaţia de a nu mai putea avea o Urgenţă.
Retrocedarea Spitalului

2. Clădirea în cauză a fost retrocedată din 2006, de când a fost semnată şi decizia de punere în posesie, doar că potrivit legii, Spitalul mai poate funcţiona încă cinci ani în spaţiul retrocedat. Cum termenul nu a expirat, directorul Dorina Dăncăneţ nu înţelege de unde graba de a elibera spaţiul, mai ales că un proces pentru stabilirea chiriei este pe rol.
Primarul din Cisnădie  spune că spitalul trebuie să se mute pentru că bugetul local nu îşi permite să plătească chiria. “Eu doar am aplicat o hotărâre a instanţei. Am dat o dispoziţie, la care ei (na. conducerea Spitalului)  trebuiau să răspundă că doresc să stea până în 2011. Dar nu ştiu de unde ar putea plăti Primăria chirie acolo”, a declarat Johann Krech, primarul din Cisnădie.

Retrocedarea Spitalului 2001
3. Chirie de peste o mie de euro
Pentru retrocedare existau două variante, fie în natură, fie printr-o despăgubire, care pentru clădirea Spitalului din Cisnădie ar fi însemnat 150.000 de dolari, în 2006. Cum s-a ales varianta retrocedării în natură, administraţia locală, care are în grijă Spitalul, ar trebui să plătească chirie proprietarului, până la eliberarea spaţiului. Potrivit hotărârii de guvern care stabileşte cuantumul chiriilor în aceste cazuri, chiria pentru clădirea retrocedată la Cisnădie ar fi de peste o mie de euro lunar.
Retrocedarea Spitalului opinia publica habarnare

Am folosit informatii si fotografii de pe realitatea.net si din ziarul Adevarul, informatiile nu se prea potrivesc vezi anul 2001 vs. 2006 cu suma de 150.000 de USD. E important deoarece in 2001 nu era Krech primar.

Scandalul merge mai departe prin acuze la adresa primarului nostru din partea sibianului Dan Pirnou care a decis să facă o declaraţie publică adresată locuitorilor oraşului Cisnădie, întregului personal medico–sanitar şi auxiliar din toate spitalele judeţului Sibiu dar şi locuitorilor din judeţul Sibiu, ca urmare a sedinţei de consiliu local care a avut loc joi, 27 august 2009, când a participat alături de managerul Spitalului Orăşenesc Cisnădie la susţinerea referatului privind activitatea unităţii spitaliceşti amintite, aflată în situaţia de a elibera imobilul în urma unui proces de retrocedare.

„Joia neagră la care mă refer o leg de faptul că actualul primar al oraşului solicita printr-o adresă, semnată de acesta, eliberarea urgentă a clădirii în care activează azi spitalul. La solicitarea managerului Dorina Dăncăneţ, adresată domnului primar şi consiliului local de a găsi o soluţie prin care spitalul să-şi  poată continua activitatea spre binele locuitorilor oraşului Cinsnădie, primarul şi-a ieşit din fire în faţa consilierilor şi a făcut-o mincinoasă şi ticăloasă pe doamna Dăncăneţ. Ţopăind ca o paiaţă şi ţinând dosare pe masă a acuzat (…) şi  intervenţia domnului prefect Trihenea şi chiar a Ministrului Sănătăţii, pentru faptul că doresc să păstreze în continuare spitalul, apelându-se la  soluţii alternative.”Moartea subită a spitalului” este iminentă deoarece în opinia primarului Krech şi a consilierilor anesteziaţi de reacţia acestuia, această instituţie de sănătate trebuie închisă, urmând ca  populaţia oraşului, şi aşa cu posibilităţi materiale reduse,să se deplaseze la Spitalul de Urgenţă al Municipiului Sibiu. Domnul primar Krech nu are nici cea mai vagă idee de ceea e înseamnă un spital, nu a înfiinţat în toată cariera domniei sale nimic, şi nici nu-l interesează soarta celor 100 de angajaţi din acest spital, cum nu-l interesează nici cum vor beneficia de asistenţă medicală cisnădienii.Primarul nu face diferenţa dintre o casă de cultură şi un cămin cultural, şi este omul pentru care sănătatea, învăţământul sunt auxiliare în activitatea sa chiar dacă a ajuns prin grija locuitorilor din Cisnădie să conducă destinele oraşului”.

Halo, Sibiul?

Contactat telefonic, referitor la această dispută primarul, aflat la Bucureşti, neagă acuzaţiile:
„Afirmaţiile domnului Pirnoiu aparţin unui personaj care nu mai judecă sau care are ceva împotriva mea. Legat de domnul prefect consider că afirmaţia domniei sale legat de mine nu este întemeiată iar în ce-l priveşte pe ministrul Sănătăţii acesta nu mi-a făcut până în prezent nicio comunicare. Dacă un imobil este retrocedat nu pot decât să mă conformez. În plus nu este vorba de desfiinţarea spitalului ci de o restrângere a activităţii din unul din cele 5 spaţii în care funcţionează , spaţiu care repet are o sentinţă judecătorească. În susţinerea celor precizate vă pun la dispoziţie şi un facsimil.

2 gânduri despre „Huja puncteaza cu asfaltarea, Krech in picaj…

  1. Trebe retrocedat, retrocedati-l. Insa, de ce nu se cauta o solutie pt a veni si in folosul cetateanului? De ce sa stric eu benzina pana la Sibiu, la urgenta, daca am nevoie? Un spital pentru Cisnadie – iata un proiect la care ar trebui lucrat, stimati „conducaciosi”. Duceti-l la bun sfarsit si aveti o bulina alba.

Comenteeeeezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s