Am un prieten in Berlin…si-mi scrie


Sunt departe de Romania. De-aici, din Berlin, unde-o să stau câteva luni (din păcate nu cu burta la soare), şi băsescienii, şi anti-băsescienii, şi Băsescu însuşi se văd foarte mici. Toamna e aurie în Wilmersdorf, arborii sunt patriarhali ca în Mateiu Caragiale, oamenii trec pe biciclete relaxaţi…
În parcuri, câte-o mamă foarte tânără somnolează lângă un landou cu gemeni. La Lidl, vânzătoarea-ţi zâmbeşte de parcă i-ai fi logodnic. Câte-o după-amiază-ntreagă circulaţia e-ntreruptă fiindcă trec maratoniştii amatori, împleticindu-se de oboseală. Nimeni nu pare să nu poată dormi de grija lui Băsescu.
Sunt şi aici pe stâlpi panouri cu câte-un cap de politician care spune: „Landul nostru merită mai mult”, „Soluţia crizei o au doar verzii”, „Noi avem puterea”. Nimeni nu este însă pasional, înverşunat, isteric pro sau anti-Merkel, de pildă.
„Alegerile anul ăsta sunt plicticoase”, îmi spune un coleg german de la facultate: „E stabilitate politică, nu se poate întâmpla, practic, nimic spectaculos. Nici măcar criza nu a animat prea mult peisajul”.
Îmi doresc şi eu alegeri plicticoase, şi în general o viaţă plicticoasă într-un oraş burghez şi prosper, sunt sătul de freak-shows şi de bădărănie. Îl admir mult pe Caragiale pentru tot ce a scris, dar cred că faptul genial al vieţii lui a fost mutarea la Berlin, decizia de a-şi trăi ultimii ani ai vieţii în civilizaţie.

Timp de nouă ani, Caragiale a fost fericit aici, cu căsuţa lui, cu berea lui preferată, cu prietenii care veneau să-l vadă. A murit în somn, liniştit, departe de miticii care-l numeau defăimător de neam şi ţară tocmai pentru că-i înfă ţişase pe ei. Departe de cei care nu-l scoteau din plagiator şi canalie politică. Din păcate, nu sunt multe Mămuloaie pe lume care să-ţi lase moştenire destul cât să trăieşti la Berlin…

 Nu sunt anti-Băsescu, cred că Băsescu a fost un preşedinte în regulă şi că, dacă el n-a reuşit să pună hidra securisto-mafiotică cu botul pe labe, nimeni n-o poate face. Mai cred însă că şi el e pe cale de a fi învins, ca şi Emil Constantinescu, de sistem, e drept, după mult mai multă luptă.
M-am despărţit de Băsescu şi de susţinătorii lui când am pierdut (probabil odată cu el însuşi) orice speranţă de reuşită. Dar cred şi acum că nu el este ticălosul, ci ceilalţi, cei aliaţi împotriva lui. Nu cred, pur şi simplu, că Voiculescu, Păunescu, Tăriceanu, Vântu, Patriciu, Iliescu sau Geoană au o ofertă mai bună pentru România.

Nu mai sunt însă pro-Băsescu, fiindcă nu mai cred că Băsescu va reuşi, într-un al doilea mandat, să facă mai mult decât în primul. Suntem condamnaţi să ne ducem la vale, căci ce a pornit greşit de la Revoluţie încoace, greşit va merge şi mai departe.

Uite cum m-am ambalat iar, chiar şi într-o parfumată noapte berlineză. Fir-ar să fie, cred că n-am reuşit să devin neamţ într-o săptămână, chiar dac-am băut ieri o bere cam pe unde zăbovise, acum un veac, Caragiale.

Asemenea melcului, ne ducem cu toţii originea, cutumele în spinare oriunde se-ntâmplă să ne ducă viaţa…

Sa fii cu Minte…ca a venit toamna.

Comenteeeeezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s