D’ale cultelor! Ca vorba aia, vin pastele!


O sa impart aceasta postare in doua si o sa incep cu o chestie care deocamdata e la nivel de zvon…eu am zis ca-i banc si n-am vrut sa scriu despre asta, dar daca nu scriu are toate sansele sa devina realitate.

Pictarea bisericilor ortodoxe din Cisnadie respectiv capela din cimitir!

Pentru ca popii nu ii alegem noi, ci ne sunt dati de catre cel de sus…anume de Mitru ala al politului, ei bine nici nu-i putem da jos noi, ci tot Mitru asta! Beneficiul sa-i alegem noi pe popi ar fi doar ca s-ar muta spaga la noi, dar noi fiind multi ne-am certa intre noi care sa ia mai mult asa ca-i mai bine sa fie uns de catre mitropolie! zic!

Si oricum, sunt sigur ca daca am lasa „poporu’ ” sa-si aleaga popa care sa slujeasca parohia, poporu’ asta cisnadian si-ar alege tot vreun huja din asta, sau vreun HabaUca, deci mai bine sa-si asume un singur for, aceste numiri cu toata spaga care trebuie data ca sa prinzi parohie intr-un oras cu asfalt!

Bun dar stati sa va zic zvonul care circula, cica astia din administratie si cu popii vor sa rezolve pana de paste cu picturile bisericilor si ca orice muritori de rand care nu reusesc sa faca mai nimic in viata, vor sa ramana macar in amintirea cisnadienilor ca si niste caricaturi verzi pe pereti! Sa ma scuze Barsan ca el e rosu!

Da, ati citit bine, popii vor sa le fie pictate moacele pe peretii bisericii in care slujesc sub denumirea de ctitori ai bisericii!

Ok, e o nebunie care paleste in fata faptului ca in capela din cimitir, cica va trona ca si ctitor, moaca camatarului huja!

Mie mi se pare aroganta absoluta chestia asta si vreau sa cred ca este doar un banc scornit de rauvoitori!

Bun, sa zicem ca vor fi pictati preotii fiecare in parohia ma-sii! (practic si astea sunt ale noastre ale contribuabililor pentru ca popa nu aduce bani de-acasa ca sa se construiasca biserici – se fac cu bani de la buget respectiv din donatii care majoritatea donatiilor sunt bani de provenienta ciudata, vezi ctitoriile lui Becali) dar sa zicem ca va aparea moaca lui Barsan de exemplu…..pai va dati seama cat rosu se consuma doar pe moca astuia?! Hai sa zicem ca la Broscatean iesi mai ieftin, ca asta-i mic si indesat…mic la stat …mare la sfat, dar ce te faci cu HabaUca?!….Asta va vrea si coroane puse una peste alta…la cum il stiu eu de hapsan, va vrea sa i se picteze si casa cu gradina cu muierea si copii, respectiv socrii si un frate de-a lu’ tacsu’… daca mai e loc! daca nu mai e loc ii va face o caricatura avocatului Uca undeva pe-un jiltz din ala! Iacobinul ramane sa fie pictat pe veranda aia din fata, unde se vand lumanari! La asta tragi o dungulita cu negru ii pui niste barba ici colo si-o mustata si gata-i pictograma! Dupa care ii spui Iacobinului…ne pare rau dar nevasta-ta aia acra…nu mai are loc! Eventual plantam un lamai undeva la intrare!

Da mah, dar de aici pana sa pui moaca unui camatar agramat pe peretii bisericilor e o diferenta! Ok sa zicem ca fericiti cei saraci cu duhul…si ca nu din cauza faptului ca-i prost nu-l faci pictura, dar huja asta nu are nicio legatura cu valorile crestine, familie, etica, morala! Cum sa-i pui moaca pe peretii capelei?! Fa-i o figurina de ceara si pune-o in primarie sau picteaza-i moaca pe fundul pisoarului din primarie…asta ar face sens, dar nu-i pui moaca in capela!

Am vazut si schita picturii care va urma sa fie pusa in capela….cred ca e vorba de o mica eroare…hmmm care-i Gheorghe si care-i balauru’ cu cap de tenie?!

Pictura cu Sfinti ERROR

Ramane sa speram ca-i doar un banc scornit de vreun opozant, asta cu picturile lu’ peste sau rupestre!

Sa trecem la partea a doua care e o chestie serioasa si are legatura tot cu biserica dar mai bine zis cu un act de caritate.

Act de caritate in preajma pastelor!

Pai daca de Craciun cisnadienii au ajutat-o pe micutza Elena si familia ei, ar fi bine daca de paste am repeta un astfel de gest de caritate.

Exista un asemenea demers la Parohia III (banuiesc ca multi habarnau care-i parohia III – nici eu n-am stiut). Ei bine parohia III este cea de jos in care predica Broscatean, care va organiza in preajma sarbatorilor pascale un concert de cantece batranesti de pasti, dupa care se face o colecta iar cu banii si alimentele stranse se vor ajuta niste omeni sarmani (adica oameni mai putin descurcareti decat cei din administratia locala). Exista o lista cu acestia, realizata in urma unei  anchete sociale (lista „anchetatilor” social se refera la oamenii sarmani din cisnadie si nu la cei din administratie…aia e lista cu anchetatii penal si o asteptam de la DNA).

„Si daca din banii stransi am plati doar o factura restanta, si tot e ceva” spune Laurentiu Broscatean.

Asa e Inaltimea voastra, o fapta din asta de caritate face cat 1000 de slujbe bisercicesti – zice CT!

Asa ca daca va plac sau chiar daca nu va plac cantecele batranesti de paste, eu va recomand sa mergeti si sa faceti un gest de caritate prin care niste semeni de-ai nostrii cisnadieni mai putin norocosi….vor putea fi ajutati.

Nu stiu ce efect are asupra unora, religia, in speta practicarea unor ritualuri din astea traditionale din preajma pastelor, absolut ilare pentru  un tanar cu mintea educata al sec. XXI, dar pot sa spun sigur ca actul de caritate fata de semeni, te inobileaza si te face sa te simti bun (chiar daca nu esti).

Acum depinde de cum o faci, ca daca esti filantrop si astepti la schimb recunostiinta vesnica, laude si picturi pe peretii bisericilor atunci esti doar un alt limbric cu dare de mana!

Daca o faci sincer, eventual anonim si nu astepti nimic in schimb…atunci esti OM …  copilul meu!

Factorii care distrug fiinţa umană sunt aceştia:

– politica fără principii,

– plăcerea fără angajament,

– bogăţia fără muncă,

– inteligenţa fără caracter,

– afacerile fără de morală,

– ştiinţa fără umanitate

rugăciunea fără caritate

Am bolduit asta din urma, nu pentru ca ar fi cea mai importanata ci pentru a sublinia faptul ca rugaciunea nu are in spate un feedback perceptibil….ci eventual si doar in anumite cazuri in care credinta este dusa la extrem, poate avea un feedback pozitiv de autosugestie. Pe cand un act de caritate are un feedback imediat atat asupra tertilor care sunt ajutati dar si asupra psihicului tau, cel care faci gestul de caritate! zic!

Sa fiti cu minti si faceti bine…ca sa putem fi cu totii mai buni, fara sa legati bunatatea de vreo sarbatoare religioasa sau de asteptari desarte din partea unor forte superioare (care si daca ar exista …nu ar avea timp de vietatile unui bolovan minuscul albastru-verzui…inca, dintr-un colt de Univers)

6 responses to “D’ale cultelor! Ca vorba aia, vin pastele!

  1. ce poze cu domnul primar….el mai face si isi da interesul pentru oras dar linge blide de uca la avantul care il are o sa-si vrea moaca pe o bagnota de o suta.

  2. La biserica de sus ctitori au fost pr. Gaspar si toti oamenii din zona(Stejarului, Complex, Piata-Noua, Pensiune etc.)

  3. eu nu cred ca o sa rada lumea , daca ar aparea in asa zisa capela!cred ca l-ar scuipa, asa cum il scuipau pe ceausescu, cand tabloul lui aparea pe toti peretii!

  4. Nici nu am cuvinte….daca il va picta pe Huju pe capela,apoi…asta meritam.
    Despre caritate,bine ar fi sa meargă tot ce se aduna,bani si alimente,direct la omul necăjit,si mai ales banii.
    Cind cei de la biserica săsească au facut concertul pentru acea copila a lui Munteanu,la sfîrsit sau golit cutiile in fata omului si a primit pina ultimul banut. Întrebati numa pe dom’profesor ca dor el a cîntat la concert, dar ai nostrii nu stiu daca se lasa sa nu-si bage o lecuta mina…

  5. Cineva spunea odata ca :”Mainile care ajuta sunt mai sfinte decat gurile care pupa moaste”….asa ca daca o sa contiunati sa va rugati pentru cei saraci, poate acel „Ajutor de Sus” o sa vina prea tarziu sau poate…niciodata. Daca vrei sa hranesti pe cineva infometat nu-i da PAINEA….ofera-i faina,drojdie apa,sare si invata-l sa o faca el…daca vrei sa-i dai un peste..mai bine cumpara-i o undita si invata-l sa pescuiasca….sa nu-i oferi BANI..ajuta-l sa-si gaseasca un loc de munca si atunci cu banii castigati prin munca lui o sa poata ridica capul din pamant si zambind va merge mai departe prin viata…poate la fel ca noi cei multi….saraci dar..CINSTITI.

  6. Acuma ! Ca sa ai pretentia sa ti se puna moaca pe perete si nu orice perete ci un perete care nu are nicio legatura cu tine ( peretii biserici sunt pt alea „sfinte”) inseamna ca te-a cam prins mandria rau de tot.In cazul acesta esti cam la un pas de o boala care se numeste megalomanie( ” nebunie în obsesia măririi, a gloriei, a grandorii.” ).Ce nu stie, asta, care vrea sa fie pus pe peretele bisericii, e ca peste 4-5 ani o sa rada lumea de el de cate ori il vede .Nu-i bai ca in capela si asa e trist ,moacele celor care nu au ce cauta acolo vor destinde atmosfera! Istoria ne-a aratat ca asa se intampla.Vezi Gigi Becali! Dar vorba ta ,poate e un zvon si smeritului de huja nici prin cap nu-i trece ca ca-i ajunge capul pe pereti:))))

Comenteeeeezi?!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s