Land of choice

Azi, postare cu injuraturi!

Injuraturile vor fi adresate de data aceasta unor consilieri locali cisnadieni! E adevarat ei au fost  votati democratic…quasi-democratic, de un numar de cisnadieni, care credeau sincer ca acestia o sa-i reprezinte in consiliul local Cisnadie!

Da, este o postare interzisa celor fara drept de vot pentru ca voi injura la propriu!

Nu va grabiti sa ma acuzati de mitocanie, cititi si apoi decideti daca am avut sau n-am avut motive de injurat! Iar daca simtiti nevoia sa o faceti si voi…dati-va drumul!

Nu putem prin injuraturi sa-i facem pe ei sa devina mai buni, dar macar ne descarcam si ne amagim ca am luat atitudine!

De aici de pe platforma asta de comunicare, injuratura (la propriu sau la figurat) e singura metoda de a ne manifesta lehamitea fata de lucrurile gresite care se intampla la Cisnadie si fata de sleahta asta de incompetenti catarati pe voturile voastre in pozitia in care trebuie sa decida pe banii nostrii si in numele nostru al tuturor!

Pana acum am tot injurat finut, in parabole, in insinuari rautacioase dar azi chiar simtim nevoia de a pomeni toate cele sfinte, ajunse moaste…sau nu, dar si pe cele mai putin sfinte… alea cu care facem pipi!

O sa incep cu un tandem deja celebru format din doua tantici obosite – aceste doua matracurci, pierdute in spatiul politic cisnadian si care printr-o minune a naturii, au ajuns consiliere locale!

Minunea a fost mult mai mare decat aia prin care Hans im Glueck a avut Glueck sa ajunga primar din partea FDGR! Macar asta a mancat cacat cand a fost mic…dar si ulterior cand s-a facut mare…cred ca si acum mai mananca!

Evident ca injuraturile ar trebui adresate initial tampitilor din acest guvern cretinoid care au legiferat aceasta curvasarie politica de a sari de la un partid la altul in interval de 45 de zile! In oricare aalta tara mai civilizata situata mai la vest de Romania, o astfel de aroganta politica ar fi fost taxata in prima saptamana prin iesiri in strada si proteste! In Romania a trecut aproape neobservata!

Evident ca pesedisti lui Tonta se gandeau ca toti fraieri astia locali o sa treaca de la PNL sau PDL in barca PSD si-l vor sprijini pe dotorre plagiatorre sa devina presedinte!

Unii chiar au facut-o la nivel national, dar la Cisnadie …evident ca la Cisnadie e mereu cu susu-n jos si cand e vorba de tiganii de genul asta!

Ai nostrii consilieri cretinoizi au sarit si ei… dar bag sama ca eui au sarit legati la ochi sau trasi de sfori! Au sarit din lac ..direct in putz…da’ cu gura…. anume, direct in putza lui WhoJa!

Deci…cum va ziceam primele saritoare cu curu’n sula hujiana a fost Gabriela Florea Mariana (in foto) impreuna cu ametita ailalata de Cioran Mihaela (nu exista foto dar e la fel de ametita ca si astalalata)!

Gabriela Florea

Asta-i aia cu expresia „Ce plm vrea consilierul tau cu mine?!”

Practic matracucile astea au fost mereu cu curu’n doua luntrii! Au castigat pe listele partidului ecologist roman dar votau mereu ce le spunea WhoJa!

Pai futu-va ‘n creier sa va fut de tampitele dracu’ care sunteti voi tampite, pai voua v-au acordat incredere niste cisnadieni cu minti, care au votat lista Partidului Ecologist Roman (PER)! Intr-un cuvant v-au votat niste oameni frumosi,  oameni de bine din acest oras…v-au votat acei montaniarzi de la Clubul Magura, v-au votat oamenii care inteleg ceva din ecologie si care vor ca Cisnadia sa fie ECO…si voi doua tute imbecile v-ati cacat pe ei, sarind ca doua capre ce sunteti, direct in ograda cu porci hujieni!

Stiu ca v-au votat si o gramada de tolomaci de-a lui Vintila care credeau ca PER este acelasi lucru cu PUER…dar pana la urma aceste doua partide verzi au fuzionat si erati in aceeasi echipa! Sau cel putin asa trebuia sa fiti!

Degeaba vin eu acum si-l tot acuz pe camatar ca v-a cumparat ieftin si la pachet! El atata stie, atata face!

Problema la astfel de tranzactii second-hand, apare atunci cand hotul intalneste proastele! Proaste care se vand ieftin! Ca daca era doar o chestie privata intre voi …un oral, anal sau alte cuvinte care se termina in „al”…atunci intelegeam dar e vorba despre administratie aici…de administrarea banului public, de votat hotarari locale, care se fac din banii nostrii ai tuturor! Aici nu-i vorba despre interese personale, nu-i vorba de smenuri cu case fara autorizatie…e despre cisnadieni, minunatele lui tata!

Stim cu totii ca nu valorati nici cat o ceapa degerata, nici individual si nici la pachet…stim si ca nu aveti nicio treaba cu administratia…si nu sunteti singurele frecatoare de menta in acel cosniliu local… dar faptul ca niste cisnadieni v-au votat..din greseala sau au votat un simbol…in speta bradul…trebuia sa mimati macar ca-i reprezentati pe acei oameni si sa propuneti proiecte verzi!

Bun…am inteles si faptul ca nu aveti nicio competenta, sunteti doar doua tzatze fara pregatirea necesara propunerii de proiecte… dar atunci ridicati in plm mana la proiectele celorlalti din echipa sau opuneti-va proiectelor care nu fac parte din doctrina unui partid ecologist! zic!

O sa explic succint cum e cu acest consiliu local, pentru cisnadienii ignoranti care „ei nu stie pentru ca ei nu face politica” si considera ca politica de la nivel local nu-i afecteaza!

In consiliul local Cisnadie sunt 17 consilieri(prea multi pentru un oras mic cum e Cisnadia si prea prosti pentru secolul XXI…dar depasim aspectul asta)! Sunt nr. impar pentru a se putea diferentia clar un vot impotriva sau pro anumite proiecte.

Acesti consilieri locali ar putea avea o putere de decizie foarte mare si ar putea contrabalansa propunerile imbeciloide ale primarului! Practic asta-i rolul lor sa tina in balanta puterea primarului! – asta la modul teoretic si modern intr-un oras civilizat!

La noi la Cisnadie acesti omuleti sunt practic niste euglene…fara coloana vertebrala fara competente si fara pic de coaie! Sunt un fel de „skin of the dick” care au o miscare de dute-vino a mainii, exact ca acea piele amintita mai inainte, functie de cum le spune WhoJa! Normal era sa voteze cum le spune „constiinta”!

Si cum constiinta consilierului local ar trebui sa fie reprezentata de constiinta comuna a votantiilor care l-au trimis acolo, acestia ar fi trebuit sa voteze cam ce le dictati voi!

Nu aveam nicio asteptare de la lichelele lui WhoJa – acei consilieri care au sarit impreuna cu el din PDL in USL si care chiar sunt niste marionete triste in acel consiliu local, dar aveam asteptari mari de la acest PER  si PUER partide ecologiste care au fuzionat si care reunite aveau 6 consilieri!

Acestor 6 consilieri ecologisti se adaugau si  cei 2 de la PDL care in mod normal si logic il urau pe WhoJa, care ca un sobolan a tradat PDL-ul si  sarit la USL impreuna cu toti cei 7 pitici!

La aceasta trupa a lui Papuc de 6+2 il adaugau si pe PEPEDEDISTU’ pulii…ala mic, negru ce respira in saxofon, care visa la functia de viceprimar in locul lui Krech si care acum a sfarsit lamentabil undeva adanc intre bucile lui WhoJa!

Cu o majoritate de 9 consilieri se putea face treaba la Cisnadie sau se putea opri macar jaful hujian!

Asta era majoritatea formata la momentul imediat dupa alegeri cand s-a aflat ca WhioJa a iesit primar avand vreo 15 voturi mai mult decat urmatorul clasat, desi WhoJa fraudase peste 200 de voturi in favoarea sa…doar ca Sorici nu recunoaste decat atunci cand e beat!!! 😉

Primul care a tradat opozitia dedulcindu-se la bucile lui WhoJa a fost un mucos pe nume Borbeanu care si el s-a trezit in consiliul local Cisnadie prin minune… sau ghinion! Ghinion pentru nanashu-su care murise si noroc peste mucea care i-a luat locul prin alunecare si  a ajuns sa ia decizii in numele cisnadienilor!

Asa erau listele la PDL…primul pe lista era candidatul la primarie (Sudoku Prica – asta-i principalul vinovat ca a iesit camatarul primar – l-o mancat in cur sa fie primar – o gramada de voturi irosite! Chiar si unii dintre noi au mers pe ideea ca Prica is the man!) apoi era nashu’ Vecerzan si evident al treilea era finutzu’ …acest Borbeanu! Boala grea la romani, aceste cumetrii!

Apoi evident ca prin puterea exemplului, s-a dedulcit la avantajele gastii hujiene acest mare revolutionar fara frica..numit Sensei Sudoku Prica! De ce?!

Pai pentru ca …sala MIU si pentru ca din seria…nevasta bugetara!

Apoi a urmat ala micu a lu’ DD care cum va spuneam… a intrat cu totul intre bucile lui WhoJa!

Asa ca teoretic erau in opozitie doar cei 6 fantastici verzi din PER! Zic teoretic pentru ca PER-izdele astea doua de Cioran si Florea au votat mereu ce le spunea WhoJa! Ele au si recunoscut in cercuri inchise ca nu pot iesi din cuvantul lui WhoJa si ca ele inainte de sedinta de consiliu, se duc la whoja in birou sa le instruiasca cum sa voteze! PER-izdele dracului!

Si pac vine ordonanta traseistilor a lui Ponta, aia care zice ca in 45 de zile poti sa sari in orice partid (de preferat PSD) si nu iti pierzi mandatul!

Ce credeti ca fac PER-izdele noastre?! ..au sarit frate..au sarit direct in penele lui WhoJa!  No’ sa nu le tragi un picior in stern?! Le doare pe ele undeva de ecologie de votanti de cisnadieni…le pasa doar sa fie cald la tati-ntre buci!

Macar acum pot vota linistite proiectele lui tati…alea din care ies comisioane babane!

Uite cum cei 6 verzi mititei au ramas doar 4!…de fapt 3 pentru ca Rogoz a fost declarat incompatibil si si-a dat demisia…si-a dat omul demisia fara niciun tam-tam! Tot respectul pentru el! Mare om ..mare caracter!

El va fi inlocuit tot cu un membru PER – sper sa fie macar la inaltimea lui Rogoz…ca si caracter! Deci iarasi sunt 4!

Da de unde 4?!

Pai…Vintila, inlocuitorul lui Rogoz, Vladu si electricianul Florea…conditiile perfecte pentru o Miorita locala!

Ce s-au gandit Vladu si Florea?! Ce se vorbira si se sfatuira?!

…Nu mah …nu s-au gandit sa mi-l omoare pe fotograf! S-au gandit sa faca si ei o aroganta…un salt ceva …daca tot le-a dat Ponta lege de 45 de zile!

Evident ca saraci cu duhul …dar fericiti in sinea lor, au sarit……dar nu asa simplu….Acesti doi muc si sfarc ai politicii cisnadiene…au pus de-un triplu tuluc cu aterizare-n nas…

Auziti ..plm in ce partid au sarit astia… Practic acest partid nu-i nici macar inregistrat…

Au sarit in partidul liberal reformator! E partidul ala inventat de Tariceanu ca si anexa PSD!

De ce plm n-ati sarit mah direct in PSD sau direct in penele lui whoja?! Va cacati pe voi cu tertipuri din astea gen partidul liberal reformator! Ce cacat sa reformati mah la Cisnadie!?

Ai de plm in cine am crezut eu ca-i face opozitie lui WhoJa?!

Deci dragilor…fiti cu minti ca doar ANI si apoi DNA ne mai salveaza! Opozitia de la Cisnadie e formata din Vintila si inca unul!

Cred ca Vintila regreta acum ca nu a acceptat valiza lui WhoJa (asa cum circula zvonul prin targ!)

Pai vezi dragule…in cazurile astea ori accepti coruptia (si acum asteptai DNA-ul la o cafea) ori refuzi categoric coruptia (cum se zice ca ai facut)… dar organizezi flagrant cu DNA si-l termini pe fraier! Altfel te termina el pe tine!

…calea de mijloc e doar o amagire! zic!

Sa fiti cu minti, ca asa cum ne-am descurcat pana acum…ne descurcam si de-acum incolo!…numa’ ca la fel zice si WhoJa!

PS: …si daca ati n-ati gasit motiv de injurat…va dau maine ceva de injurat!

Anunțuri
Standard
Land of choice

Frustrarile cisnadienilor cu minti!

Dincolo de toata agitatia generata de alegerea presedintelui, de care am vrut sa stam la distanta pentru un motiv usor de inteles dar greu de explicat, am revenit timid pe blog pentru a atrage atentia ca pe plan local nimic nu s-a schimbat si nici nu se va schimba curand!

Acum ca lucrurile respectiv orgolile elrectorale s-au mai sedimentat si cisnadienii si-au mai racorit putin creierele de-atata politichie facuta la coltu’ blocului, am zis sa aducem din nou pe tapet, problemele noastre de pe plan local!

Exista un comentariu pe blog la o postare mai veche Cine a speriat mah, sobolanii pe care cu buna stiinta l-am tot ocolit si nu ca n-am fi avut un raspuns, dar intentionam sa facem postare din el! Si uite ca i-a venit randul!

frustration

Am ales acest comentariu pentru ca intruchipeaza perfect frustrarea cisnadienilor cu minti care au stat la baza aparitiei acestui blog si in care ne regasim si noi Turmentatii, uneori!

Aveti mai jos comentariul:

„Unde sunt cei din Cisnadie??? Cum intreaba colegul mai sus…anonimul “aaaaaaa”…Pai cei cu drept de vot TOTI SUNT CA OILE…DEPEDENDENTI DE MILOGII DIN PRIMARIE..
Toti latra degeaba, toti stati in anonimat , inclusiv cisnadianul turmentat…dar de facut ceva concret…nu cred .E frumos sa stai anonym, sa te bazezi pe barfe si “tradari” ( ca cine dracu da informatii din interior…) si sa te afisezi ca mare justitiar.. Faceti stimabili cisnadieni ceva, organizati proteste, sa vad ca va pasa; de tastat toti tastam si ne dam mari democrati. Mai cu….oo se poate?? Ne intereseaza de ce se face cabana, dar nimeni nu cere o autorizatie de constructie. \Autorizatie de mediu este? Deviz de lucrari, incredintare directa, contract semnat??? De ce nu faceti sapaturi? Pentru ca este legala constructia??..eu asa vad lucrurile. Drumul spre Magura de ce este inchis?? Sunt ff dezamagit de activitatea de aici. Este o nepasare infioratoare, o frica paralizanta…sau sunt alte interese marunte…dar in afara de a protesta online…toti stau cu botul pe labe..
In cazul asta…este pierdere de timp..sa dezvalui fapte/contracte ff bine documentate…dar de fapt sa astepti de la altii sa faca ceva. Dati actele la procuratura, suna la DNA, nu cred ca este mai tare in coaie Huja ca Sarbu-tata socru!! Daca sunt adevarate dezvaluirile, sa-l lege. Dar pina acuma, de 2 ani incoace..NIMENI NU FACE ALTECEVA DECIT SA LATRE.
O zi frumoasa…”

Raspunsul este doar asa de protocol, practic omul are dreptate si orice raspuns am da…ar fi doar puerile motivatii

Raspunsul Turmentatului de serviciu:

„Stimabile, am tot incercat sa ocolesc comentariul tau dar ma lovesc de el de cate ori deschid pagina de comentarii! Iti inteleg atitudinea, iti apreciez discursul respectiv nedumerirea referitoare la non-combatul cisnadienilor si iti impartasesc parte din frustrari! Sunt nevoit totusi sa ma repet si sa-ti spun ca niciunul dintre noi Turmentatii nu am avut intentia sa “ne afisam ca mari justitiari”! Eticheta asta a fost pusa de-a lungul timpului de catre cititori! Nu ne-o putem insusi pentru simplul motiv ca actele justitiare (fara legatura cu justitia) nu se potrivesc cu pamfletul! Tot ceea ce facem noi aici este sa informam intr-un stil haios, despre lucruri care se petrec in “cotloanele” Cisnadiei si care nu sunt accesibile publicului larg respectiv nu fac interesul publicului cisnadian – ignorant in esenta lui! Ai apreciat bine cand ai spus ca unele postari pornesc de la nivel de barfa sau “tradari” iar meritul nostru este acela de a sintetiza informatia si a o pune cap la cap cu backround-ul pe care il avem, reusind in proportie de 90% sa zugravim tabloul real al evenimentului pamfletat!
Suntem constienti de faptul ca nu se va schimba nimic daca nu reusim sa miscam ceva la nivel de mentalitate a cisnadianului de rand! Administratorii acestui oras, persoanele de decizie care se afla acum in punctele cheie sunt vremelnici si ei sunt oglinda societatii civile! Nu ne iluzionam ca vor veni altii mai buni, atata vreme cat nu se va modifica ceva la nivel de mental colectiv al cisnadianului de rand!
De aceea consideram ca actiuni de genul plangeri la DNA, procuratura, etc. cu dovezi clare, nu sunt cuprinse in fisa postului unui bloger cisnadian, pentru simplul motiv ca ele ar fi efemere! Ce folos sa dai jos niste loaze ca sa faci loc altor loaze?! Nici nu ma indoiesc ca cisnadienii la momentul de fata vor da jos pe dracu si vor vota cu ma-sa! …pentru acelasi motiv care-l scriam mai sus…cisnadienii in marea lor masa sunt indobitociti si ignoranti! Aici trebuie lucrat….si asta se face in timp indelungat….cu sanse mari sa nu reusesti intr-o generatie!
Ai dreptate ca se latra mult pe online iar in real life, nimic nu se schimba….aparent… dar crede-ma pe cuvand ca acest latrat are efecte si chiar daca nu afisam explicit un grafic al acestor efecte, cineva cunatifica efectele acestui latrat si iti pot confirma ca se propaga din ce in ce mai mult atat pe online cat si in actiuni din real-life!
Si DA, dusmanii nostrii cei mai feroce sunt frica paralizanta a cisnadienilor care nu-si cunosc drepturile, nepasarea infioratoare a celor cu grija zilei de maine si indolenta celor care cred ca pe ei nu-i afecteaza lipsa de profesionalism din administratie, educatie, cultura (asta din urma e o cenusareasa…vizibila doar pe ici pe colo)! zic!”

Si totusi…exista speranta pentru ca sunt si cisnadieni cu minti….si apar tot mai multi! O sa-i prezentam si aici, evident in stilul nostru caracteristic…turmentat!

patru betivi fericiti

Standard
Land of choice

WhoJa – deschizator de drumuri al primarilor incompatibili!

Daca e marti e …WhoJa Geh!

…adica WhoJa ….du-te…lasa-ne!

Prescurtarea numeleui Gheorghe este Ghe. care se citeste ca si nemtescul „geh” si care este imperativul verbului „gehen” adica „a merge”…adica „du-te!”

Maine e marti si sunt 90% sanse ca ICCJ (Inalta Curte de Casatie si Justitie) sa-l declare pe WhoJa incompatibil !

ANI (Agentia Nationala de Integritate) l-a declarat deja incompatibil, dar prefectul care trebuie sa ia la cunostiinta acest act administrativ emis de ANI, a zis ca e bine sa existe un ordin judecatoresc!  Sunt aprx. 46 de primari in aceasta situatie. Vreo 15 din judetul Sibiu printre care si Iohannis si restul din Constanta! Prefectii sunt cei care trebuie sa-i destituie in caz de incompatibilitate dar deocamdata prefectii le-au tinut partea si s-au folosit de o lege prin care aceste acte administrative pot fi atacate in instanta. Primarii au facut acest atac in instanta!

WhoJa a contestat acest act la Alba Iulia la curtea de apel si a castigat (asa cum castiga toti la Alba)! Si Iohannis a castigat la Alba, si Carabulea a castigat la Alba…cam toti cei din judet castiga la Alba! V-am prezentat anterior si mecanismul prin care fiecare are pe cineva acolo. La WhoJa era chestia cu avocatul angajat de primaria Cisnadie pe diverse spete, care are nevasta judecator la curtea de apel Alba! In conditiile in care primaria plateste jurist pentru asta!

Dar sa analizam putin comportamentul whojian din ultimul timp si apoi putem sa ne facem o parere! Si-a vandut sau incearca sa-si vanda proprietatile..brusc! S-a apucat de renovat toate cladirile ce apartin de primarie…dintr-o data! Cauta impact la public respectiv isi achita datoriile electorale la constructori pentru a le cumpara tacerea in caz de ceva!

Saptamana asta si-a luat concediu! Hmmm!

Ma mir ca-i atata liniste in media despre acest caz…

Toti stim ca WhoJa este doar un amarat de camatar care a ajuns viceprimar si apoi primar prin tot felul de chitibusareli absolut ilegale si ca toata averea lui e facuta pe spatele banilor publici din bugetul local! E doar un mic baron local, pentru presa centrala!

Ideea este ca in cazul acesta de incompatibilitate este primul dintre toti cei 46 de primari care sunt incompatibili pe speta Apa-Canal, care va primi maine un verdict!

WhoJa este in aceasi oala cu Iohannis asta care candideaza la alegerile prezidentiale! Exista multi alti primari incompatibili in tara, dar pe alte motive!

Este de urmarit ce decide ICCJ maine la ora 11 in cazul lui WhoJa, pentru ca va creea un precedent, o speta care va fi aplicata pentru toti ceilalti 46 de primari, deci si lui Iohannis!

Mie personal mi se rupe in momentul asta de Iohannis pentru ca asa cum am tot spus aici pe blog, pe mine ma intereseaza Cisnadia!

Am zis 90% sanse pentru ca legea e clara, n-ai voie sa fii primar si in acelasi timp membru al unei regii ce apartine de stat. E ca si cum ti-ai da bani tie pentru diverse servicii!

De ce exista 10 % sanse ca ICCJ sa-i dea dreptate lui WhoJa?! Pentru ca Iohannis si pentru ca multi primari PSD in aceasta situatie! Dar nu va mai fi vorba de justitie, ci doar de o interpretare a legii in scopuri „nobile” – un compromis facut pentru  a nu tulbura apele candidatului Iohannis si nici primarilor PSD din parohia lui minifasole ala de la Constanta!

Deci maine la ora 11, daca-l vedeti pe Hans im Glueck ca-si freaca mainile cu un zambet in coltul gurii….sa stiti ca WhoJa nu mai e primar si Krech ii va tine locul vreo 3 luni pana se organizeaza alegeri!

Chestia nasoala pentru WhoJa daca va fi declarat incompatibil….este ca se vor da drumul si dosarelor care stau prin diverse sertare…si tare mi-e teama ca Cindrea se va intoarce cu spatele si nu-l va mai cunoaste….iar Cazan….lui Cazan ce sa-i ceri….el e „decat” un cazan!

Deja incepe sa-mi fie mila de acest camatar ajuns primar….uite ca mi-a si dat si o lacrima in coltul…bucilor!

Sa fiti cu minti!

ai de plm hujo

Standard
Land of choice

Ziua recoltei la Cisnadie 2014!

Scriu acest articol, nu doar pentru ca mi-a fost cerut intr-un comentariu, ci pentru a scoate in evidenta acest tip de evenimente care din pacate nu sunt deloc popularizate sau mediatizate!

Citeam zilele trecute in ziarele locale online, Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Sibiu 100% despre acest fel de evenimente din judetul Sibiu si apare Sibiu, Medias, Darlos, Tarnava, Blajel…dar nicio vorba despre Cisnadie! Despre Cisnadie apar articole in presa locala doar atunci cand se ia apa!

Ziua recolteui in ziarele locale Ziua recolteui in ziarele locale1

Am cautat in fituica aia locala editata din banii nostrii numita „Cisnadie Azi” care e folosita de camatar pentru a-si face o continua campanie elRectOrala si unde o tine langa cu echipa de handbal feminin (niste fete din Valcea fara nicio legatura cu orasul, doar ca-i pe banii nostrii) si mai nou am vazut ca i-a facut loc si scolii 2 (colegului de partid adica) dar tot despre sport vorbeste! Nicio o vorba despre alte activitati cisnadiene!

Dar sa trecem peste motivele care ne-au determinat sa scriem aceasta postare prin care vrem sa felicitam pe cei care organizeaza astfel de manifestari, desi stim ca tot ceea ce laudam noi va fi privit cu scepticism de cei care nu ne inghit!

Bun, Ziua Recoltei sau „Erntedankfest” este o sarbatoare oarecum religioasa pe care anumite culte o serbeaza printre care si sasii din Cisnadie!

Sasi nu mai avem prea multi dar sarbatoarea se tine si foarte bine ca se tine! Nici americani nu avem la Cisnadie dar tot cisnadianu’ o arde cu Valentin ala cu arcu’ respectiv cu Halloweenu’ !

Inainte sa aruncati cu etichete precum ca CT promoveaza sarbatori religioase, stati sa vedeti despre ce este vorba si apoi sa-mi spuneti daca nu e un act de normalitate ceea ce se intampla cu aceasta sarbatoare.

Sarbatoarea a fost Duminica 5 Octombrie la Biserica Evanghelica CA Cisnadie! A inceput la ora 10 cu o slujba religioasa, care difera foarte mult fata de slujbele ortodoxe….spun doar ca sunt diferite si nu neaparat ca ar fi mai frumoase sau mai urate – asta ramane la latitudinea fiecaruia. Spun doar ca sunt mult mai relaxate in sensul ca se canta…nu se lalaie!

Aveti mai jos o fotografie cu un cor de copii care canta la inceputul slujbei, in aceste ocazii mai speciale:

3

Apoi canta corul bisericii acompaniat fiind de orga bisericii…sau la flaut! Se canta deocamdata la orga mica pentru ca cea mare am inteles ca se afla intr-o ampla renovare.

4 2

Apoi au fost prezentati membrii comunitatii care urmeaza sa se confirme undeva in preajma pastelor, anul viitor.

Sunt 11 adolescenti cisnadieni si cisnadioreni cu varsta de 13 ani, care urmeaza sa-si confirme religia sau sa treaca la evanghelici atunci cand implinesc varsta de 14 ani (asta mi se pare o chestie absolut de bun simt prin care iti poti alege religia in cunostinta de cauza si nu esti practic fortat sa te botezi de cum ai iesit …pe …pe unde iesim cu totii…fie ca-i naturala sau e cezariana!!!)

Bun, apoi daca rezisti timp de o ora in biserica, unde lucrurile sunt destul de dinamice si nu ca te-ai plictisi dar e destul de rece! Exista si incalzire dar probabil costa si banuiesc ca acea cutie a milei e mai mult goala, comunitatea fiind mica si nu prea cu dare de mana… ca la HabaUca de ex. unde e la fel…mai mult goala dar din alte cauze…stie el, de aceea incalzirea in biserica sasilor, porneste doar iarna, probabil!

Deci daca ai rezistat o ora….ei bine cea care mi-a relatat aceste detalii, nu a rezistat o ora, asa ca nu pot sa va mai dau detalii despre ce s-a mai intamplat in biserica, dar o sa va spun ce a urmat in gradina bisericii!

Ei bine dupa slujba, s-a iesit in gradina bisericii unde erau deja pregatite o gramada de surprize pentru cei mari dar si pentru cei mici.

Pentru cei mari nu a lipsit evident cafeaua respectiv o gogoasa,un hencles sau alte produse de patiserie traditionale ale celor de la Moara Veche din Hosman!

5 7

Surpriza placuta  a fost sa aud ca pe foc era un ceaun cu un minunat gulas care putea fi cumparat la pretul de 6 lei, respectiv se putea cumpara bere cu 3 lei respectiv un pahar cu vin… la 2 lei! M-am gandit mult pana sa dau preturile pentru ca imi era teama ca nu-s reale…am verificat in 3 surse si da….sunt reale!

8

Un aspect peste care nu as vrea sa trec si care din pacate nu a fost surprins in poze, dar o credem pe cuvant, pe cea care ne-a relatat momentul, astfel incat  va trebui sa ne crezi pe cuvant si tu la randul tau stimate cititor. Este despre un gest de civilizatie si de modestie care nu-l intalnim la functionarii nostri marunti daramite la cei de rang inalt!

La aceasta sarbatoare a participat si doamna Judith Urban, consul al Germaniei la Sibiu!

Evident ca atunci cand toata lumea a iesit din biserica si a ajuns in gradina bisericii s-a format o mica coada la cafea si gogosi! Toata lumea s-a asezat frumos la coada socializand vesel cu cei din jur…ei bine doamna consul a facut acelasi lucru…asteptand cuminte la acea coada sa-i vina randul la cafea! Un gest simplu si absolut normal dar care iese in evidenta prin comparatie cu demnitarii nostrii care s-ar fi asezat la masa….la o masa undeva mai izolata sau pe vreun podium si ar fi asteptat sa fie serviti…sau daca ei nu ar fi facut asta…cei din jurul lor ar fi insistat sa faca asta in dulcele stil clasic de pupincurism!

Ei bine Judith, nu a facut asta si pentru asta … ne scoatem palaria si ne inclinam!

Speram ca nici peste 2-3 ani de stat prin Romania, sa nu faca asta! Experienta imi spune ca nemtii care stau mai mult de 2 ani in Romania se romanizeaza si preiau din defectele noastre!

Dar sa ne intoarcem in gradina bisericii unde copii puteau alerga si se putea juca in voie sau puteau participa la un workshop de pictat linguri de lemn!

6 9 10

A fost o vreme superba care a ajutat ca totul sa fie perfect!

Bravos si la cat mai multe actiuni de acest gen!

In aceasi zi dupa masa la ora 18, in aceasi locatie, adica la Biserica Evanghelica Cisnadie – in sala culturala, a avut loc un eveniment cultural…o seara lirica in care doua cisnadience au recitat poezii (creatie proprie) iar doi violonisti de la Filarmonica Sibiu, au incantat auditoriul cu o superba muzica clasica!

Seara lirica Seara lirica1 Seara lirica2

Uitati cum se putea petrece o duminica extraordinara plina de relaxare si cultura…fara televizor, fara politica, fara cacaturile zilnice care indobitocesc populatia…mai mult decat este!

Sa fiti cuminti…si acuma  maine dati  fuga la Biserica sasilor ca incepe concertul lui Radu Nechifor – nai si Remus Henning -orga! Este maine 10 Octombrie la ora 18! Nu pierdeti acest eveniment…pentru ca asta chiar n-am cum sa-l povestesc!

Standard
Land of choice

Cisnadia pitoreasca!

„Se crapă de ziuă. Văile sunt înecate de ceaţă. Pădurea, vârfurile munţilor parcă plutesc în aer. Departe, dinspre Magura slomneşte pe poalele cerului lumina albă a zorilor, şi norii arginţii prind a se rumeni pe margini. Într-acolo zarea se limpezeşte, şi măgurile par dogorâte ca de bătaia unei flăcări. O geană roşie se aprinde la îngemănarea pământului cu cerul. Încet se saltă soarele, rotund şi scânteietor. Negurile se risipesc. Plaiurile colorate, brobonite de rouă, par bătute cu diamante”.

Am scos din textul lui Vlahuta de mai sus, faza cu „Bacii îşi pregătesc găleţile pentru mulsoare. Oile behăiesc, înghesuindu-se la strungă”, nu de alta dar suna prea mult a campanie electorala, unde bacii sunt primariosii care „mulg” taxe si impozite de la „oile care behaiesc”. Nu mai explic care sunt oile, pentru ca se subintelege!

Da, am folosit un citat din „Romania pitoreasca” a lui Al. Vlahuta, usor adaptat la Cisnadie dar fara prea mare legatura cu oraselul nostru! Puteti citi integral opera lui Vlahuta dand click pe link!

Dar haideti sa vedem cum arata de fapt „Cisnadia pitoreasca” dincolo de inflatia de poze din centrul Cisnadiei respectiv cele cu turnul sasilor si mai nou beculetele de pe fatadele renovate!

Este in regula sa observam lucrurile bune si e bine sa le scoatem in evidenta atunci cand merita dar din proprie experienta va spun ca-i mult mai eficient si mai practic sa aratam neajunsurile, prostia, incompetenta, miserupismul, etc. in speranta ca acestea pot fi indreptate!

Aveti mai jos partea mai putin luminata a Cisnadiei, care exista in realitate, chiar daca incercam sa o ascundem sub pres sau sa o ignoram privind in alta parte!

Pe strada Livezii…s-a continuat asfaltarea spre padure! Sunt doar cateva vile p-acolo dar se pare ca au lobby puternic in detrimentul altor strazi cu multe case dar care vor mai trebui sa astepte in praf, sau sa faca „lobby” la primarie pentru a beneficia si ei de-o pojghita de asfalt!

Pai si atunci cand pui un brutar care nici la brutarie nu s-a priceput, sa asfalteze o strada care nu este prioritara…iata ce se intampla:

Asfalt pe strada Livezii peste canal

Asfalt pe strada Livezii peste canal1

Hei, sadene….tui aplesteu’ mamii ei de asfaltare! Macar de acopereai de tot canalul sa nu-l mai vada nimeni! Bagai cacatu’ sub pres’!

Unde va gaseste mah, WhoJa asta?! Sunteti toti facuti dupa chipul si neuronul lui?!

Mai jos avem o alta isprava pitoreasca cisnadiana la o distanta foarte mica fata de centrul megaloman hujian!

Cred ca tocmai asta e hiba…ca-i prea aproape de tashnitoarea aia mare din centru ….probabil a inceput sa faca pui!

Fantani arteziene peste tot la Cisnadie Fantani arteziene peste tot la Cisnadie1

…se ia apa in fiecare luna la robinete dar tashneste din pamant la tot pasul! Macar de era petrol!

Si tot pe Strada Lunga…aia sapata si ras-sapata….apoi au montat borduri…apoi au venit si au scos teii cu excavatorul (halucinant momentul, privit apatic de catre cetatenii de pe strada Lunga care ziceai ca-s sedati) – evident ca au stricat bordurile…au remontat bordurile…au asfaltat in stil hujian prin petecire…a venit o mica  ploaie….siiii?!

tadaaaaaa…s-au dus pe apa sam…Argintului, banii publici!

Las’ ca vor face altul pe rau in jos…altul mai trainic si mai bengos…cu luminitze musai!

Strada Lunga reparata Strada Lunga reparata1 Strada Lunga reparata2

Pai si societatea civila?! Cisnadienii care ar trebui sa ia atitudine sa-i traga pe incompetenti de manecute, sa ceara explicatii, sa intrebe cine-i vinovat, cine plateste?!

Ei, desi exista… ei lispesc cu desavarsire…

Opinia publica activa pe retele de socializare a gasit o solutie mult mai simpla de a nu-si complica existenta si a rezolva problemele de mai sus prin ignoranta!

Uitati ce frumoasa poate fi Cisnadia in viziunea lor, chiar sublima as putea spune…

Asta se pare ca-i deocamdata singura solutie a societatii civle de a rezolva lucrurile…

Cerul Cisnadian2Cerul cisnadian Cerul cisnadian1  Cerul Cisnadian3

Asa-i ca-i sublima Cisnadia …iar primariosii sunt niste draguti pentru ca nu v-au interzis inca sa fotografiati cerul cisnadian..

or what?!

Sa fiti cu minti…si buni ….haideti sa vedem binele…sa nu ne stresam….sa ajutam oamenii neajutorati…si balenele albastre care esueaza la mal…si delfinii….si puii de rinocer…sa zambim mai mult …sa iubim mai mult….sa….sa-mi bag pula! zic!

Standard
Land of choice

Hîc! Ştiu cu cine votez!

Daca ieri va ziceam de ce n-ar fi bine sa votam cu Iohannis respectiv ca-i strict interzis sa votam cu Ponta, azi o sa va spunem cu cine ne-am hotarat noi Turmentatii sa votam si o sa si argumentam, poate va convingem si pe voi!

Pana sa ajung la candidatul(a) preferat de noi Turmentatii, o sa trec rapid in revista si ceilalti candidati din zona dreptei care se vor inghesui pe aceleasi electorat cu gandire de dreapta si care-si vor imparti intre ei voturile din primul tur!

Pai avem un Tariceanu din partea unui quasi-partid liberal, inventat probabil la un sprit imediat dupa nunta(una din ele)! El saracul o arde senil cu suspendari nerealizabile dpdv. al calendarului electoral, incercand sa-i aduca lui Ponta acele procente ale antibasistilor de pe dreapta, fara de care Ponta nu ar putea castiga. Un bufon care a pierdut un bun moment de a se retrage din politica, imediat dupa ce n-a mai fost prim ministru, ramanea in memoria colectiva ca primul ministru ala cu boomu’ economic! A preferat sa se umple de penibil facand jocul pesedeului!

O avem pe Udrea, candidata PMP-ului care este doar o alta aroganta a lui Base (si partidul dar si ea)! Nu ne inspira incredere pentru ca deasupra ei planeaza prea multe scandaluri de pe vremea cand era ministrul turismului! Ascensiunea ei politica nu pare a se baza pe competente, pe munca, pe un backround profesional foarte solid! Se pricepe la strans voturi dar asta e o calitate benefica partidului respectiv gandirii de partid, iar noi incercam de vreo 5 ani sa spunem ca e vremea independentilor pentru ca partidele sunt corupte!

Asa ajungem la candidatul nostru preferat, si inainte sa ne taxati drept misogini, pentru ceea ce am spus mai sus despre Udrea, va spunem ca Turmentatii sunt pregatiti sa voteze o femeie….

Turmentatii voteaza Monica Macovei!

O votam pe Monica Macovei pentru ca :

  • Ideile expuse in programul ei politic, respectiv valorile catre care tinde, coincid cu ale noastre
  • A reusit sa ne convinga de forta ei interioara, de experienta si competenta cu care isi poate realiza programul politic.
  • Pentru ca ne seamana si cum bine zice amicul nostru Liiceanu: “Dacă toți cei care îmi produc silă o detestă, nu este acesta supremul certificat de bună purtare pe care îl poate ea primi? Când galeria Răului te huiduie nu e oare acesta indiciul că ești așezat unde trebuie? Ura dezlănțuită la adresa ta din partea lichelelor nu este oare, în țara asta, semnul supremei reușite?”
  • O votam pentru ca la momentul actual, Romania are neaparat nevoie de continuarea curateniei din politica, are nevoie de o continuare a unei justitii independente si puternice, ca abia apoi sa putem sa construim ceva durabil!

O analiza mai pragmatica si echidistanta, in care se analizeaza si riscurile „risipirii voturilor” sau principiul votului eficient, face Dan Tapalaga din care citez:

„Candidatura ei poate fi privita din doua perspective diametral opuse. Cei care o sustin cred ca este singura cu adevarat altfel decat restul candidatilor, aparatoare neinfricata a justitiei si statului de drept, cu principii si valori urmarite tenace de-a lungul carierei sale, pentru care merita sa votezi.

Este opinia impartasita de o elita intelectuala ultra-minoritara in raport cu masa alegatorilor.

Sustinatorii Monicai Macovei mai justifica nevoia de a avea un candidat cu profilul ei pentru a afla cum stam ca popor, cati sunt cei care nu voteaza pentru galeti sau cu ochii injectati de ura anti-basescu sau anti-ponta, ci rational, pe baza de fapte si argumente. Candidatura sa ar fi, asadar, un test important pentru a afla daca se mai poate construi totusi ceva sanatos, pe baze curate si pe termen lung. Exista si o opinie impotriva candidaturi Monicai Macovei, destul de larg impartasita chiar si printre simpatizantii ei. Acestia cred ca o voce importanta din societatea romaneasca risca sa se compromita iremediabil daca va lua doar cateva procente. Toti adversarii ei – nu putini – ii vor delegitima orice demers de acum incolo pe motiv ca poporul a concediat-o, ca ideile sale nu se bucura de sustinere si ca e prost vazuta in tara. S-ar pierde asadar un om valoros si integru din ambitia desarta de a alerga intr-o cursa fara sanse reale de a lua un scor onorabil. Ca suntem de acord sau nu cu prestatia ei de candidat, Macovei prezinta singurul discurs cu adevarat antisistem. Este firul de nisip plasat in rotile uzatului mecansim politic romanesc. Poate sa-l gripeze sau sa sfarseasca strivita. Poate si din acest motiv, Traian Basescu nu s-a aratat deloc incantat de candidatura fostului ministru al justitiei. Potrivit unor informatii, Macovei ar fi refuzat sa-l consulte in zilele de dinaintea lansarii, ceea ce l-ar fi deranjat teribil pe seful statului.
Ma numar printre cei care cred ca este o eroare candidatura Monicai Macovei si i-am spus-o direct. Fara structuri de partid in teritoriu, fara talent si carisma politica, Macovei va lua un scor modest. A intrat intr-un norisor de adulatori de buna credinta dar mult prea euforici. Din norisor risca sa aiba o falsa perceptie a realitatii.  Acum nu mai prea are ce face, va trebui sa se bata pana la capat si sa spere ca va lua macar un vot mai mult decat Udrea. Alfel, va muri ca politician cu largul concurs al celor care azi o sustin cu atat de multa pasiune, dar neatenti la riscuri.”

Si totusi chestia cu irosirea votului e stupida pentru ca gandind in termenii astia de: „as vota-o dar stiu ca nu iese si-mi irosesc votul” nu ii dai absolut nicio sansa!

Sa fiti cu minti si sa votati Monica Macovei… sau fiti fara minte si votati orice altceva, dar apoi sa nu va aud ca va cam strange cravata de pionier!

Votat Chuck Norris

Standard
Land of choice

Hîc! Dar eu cu cine votez?!

Incepem azi o serie de postari cu iz El Rect Oral prin care o sa anal-izam pe cativa dintre candidati din punctul nostru Turmentat de vedere!

E clar si ne asumam ca suntem orientati spre dreapta, dar dreapta asta romaneasca fiind atat de fracturata, nu stii care-i mai de dreapta!

„Si iar e frig. Si iar-ii depresneac…
Si iara ii sfirsit de luna si tu stai pe galeac
Dar tie ti-e P.O.H.U.I.
De toata lumea (care e)
Stresata de stiri si despartiri din seriale
De curve si gay, de macho-holtei si www cu fete goale
Asa de P.O.H.U.I.
De faptul ca-s reduceri mari intr-un butic cu toale…”

Ca bine zic astia de la Carla’s Dream pe care incerc sa-i parafrazez si sa spun ca: „iara-i frig si e sfarsit de mandat/ si iar’ ne cheama astia sa votam… un cacat! Dar tie ti-e P.O.H.U.I…de toata lumea!

Si cum sa nu-ti fie din moment ce au trecut mai bine de 20 de ani de asa zisa libertate si nu stim nimic despre cine ne-a impuscat la revolutie, nu stim cine a chemat minerii….si daca stim….la ce ne ajuta ca stim?! Aflam secvential ca toata clasa politica de la varf a luat spaga milioane de euro ca sa aprobe cheltuirea banului public in mod haotic si fara rezultate vizibile! Aflam ca autostrazile mult promise de fiecare politician care voia la ciolan si mult visate de oile care le-au dat votul, nu se mai fac si se reduc promisiunile la niste drumuri expres…care probabil vor fi niste poteci!

Si cum sa nu-ti fie lehamite de toate cand vezi ca dupa 24 de ani, in loc sa dam inainte, ne intoarcem la sobolanii rosii in frunte cu baronetul local, care au devalizat tara prin asa zise privatizari, au mintit si mint in continuare cu nerusinare, spala pe creier oile care si asa nu au creierul prea antrenat (altfel nu imi explic cum are PSD-ul 40 % in sondaje), mituiesc si iau mita pentru interese personale, etc. ….iar acum sunt la un pas de a avea din nou presedinte si majoritate in toate institutiile publice din tara. Tot ce le lipseste acestor neo-comunisti pentru a instaura incet, incet un nou regim totalitar, este controlul total al Justitiei!

Eram prin liceu cand am particpat la o reuniune de familie unde ne-am strans peste 50 de veri, unchi, matusi, frati, surori, bunici! Cred ca a fost ultima intalnire de familie in care am fost in efectiv asa mare. Eram acolo vreo 5 generatii de persoane provenind din diverse medii sociale. E drept ca media nivelului educational, cultural al acestei reuniuni era peste media nationala. La un moment dat, noi liceeni mai rebeli am pus o intrebare menita sa-i bage in corzi pe seniori si se referea la trecutul lor comunist, anume cum au putut permite instaurarea acelui regim totalitar a lui Ceausescu si cum dracu’ s-au lasat calcati in picioare, timp de 40 de ani, sub acel regim?!

Imi amintesc ca am primit si raspunsuri, neconvingatoare la acel moment si asta pentru ca faceau referire la instalarea treptata si lenta a acelui regim totalitar astfel incat oamenii s-au prins tarziu de le l-i se intampla iar cei care s-au prins primii au fost elitele si care au fost usor de starpit! Pana s-au prins si ceilalti, era deja prea tarziu pentru ca institutile de oprimare respectiv cele de propaganda, manipulare erau deja formate si lumea intrase in faza de acceptare ca nu se mai poate face nimic si incercau sa gaseasca partile bune – din ciclul „fiti pozitivi” ca oricum ati belit ciocanelu’….si secera!

Abia acum, de fapt incepand din martea neagra din 2012 am inteles cum se poate instaura un astfel de regim totalitar sub aplauzele maselor spalate pe creier!

Dar vorba aia „sa fim pozitivi” si sa ne prefacem ca-i bine si ca un astfel de regim totalitar cum a fost cel a lui Ceausescu nu se mai poate instaura pentru ca …UE si pentru ca NATO!

Astea fiind zise sa ne intoarcem la titlu si anume „Hac, da io cu cine votez?!”

Pai multi dintre cei care ii cunosc merg pe principiul „orice in afara de PSD” cu dottore plagiatore Mickey Mouse Monta! E bun principiul dar nu indeajuns!

Ok, fiind din Cisnadie, jud. Sibiu si mergand pe un principiu de gandire tolomaca, prima optiune ar trebui sa fie Iohannis pentru ca…Sibiu si pentru ca dreapta unita! Gresit!

Si va zic si de ce! Ponta si PSD-ul, in cazul in care Ponta nu resuseste sa ajunga presedintele Romaniei….prima preferinta a lor, ar fi Iohannis!

Daca e sa ma intrebati pe mine, Iohannis ar fi pentru baronetul PSD, mult mai bun decat Ponta! Va fi batista sau trandafirul de la reverul PSD-ului!

Poate va amintiti ca l-au purtat la rever si in 2012…cand Pontanacu si Kakarau defilau pe arena nationala promitand cel mai cinstit guvern… ever…iar majoritaurii nostri, spalati pe creier, au dat iama la vot bagand in parlament vreo 600 de loaze majoritare! Iar multprea-cinstitul guvern s-a dvedit repede a fi cel mai gaunos! A fost cinstit doar o zi pana au inceput sa intre ministrii pe mana DNA (vezi plagiatorii de la invatamant) iar unii direct la puscarie si direct de pe scaunul de ministru (si vorbim cu precadere de ministrii liberali)….Iohannis a fost si el p-acolo dar facea si el ce stie mai bine…TACEA!

Ei bine Iohannis e preferatul pesedistilor, dupa VeVe Ponta, pentru simplul fapt ca-i de paie, pentru ca tace, pentru ca ei cred ca le poate asigura o relatie buna cu Germania recte UE…ca-i prieten cu Merkel!

Deja il vad pe Dragnea la Cotroceni cu picioarele pe masa spunandu-i lui Iohannis…”fratzica, tu te duci acum la coan-ta mare Merkel si ii spui sa pompeze bani aici, ca noi si baronii nostri pesedici, ne ocupam sa-i cheltuim, m-ai inteles?!” …si Iohannis o sa fie scurt si la obiect….si cu o eficienta germana o sa spuna: „Alles klar mein general!”

Da, parerea noastra este ca sasul nostru are calitati limitate DOAR pentru zona locala!

El exceleaza prin MUTENIE, DISCURSURI GREOAIE SI SILABISITE, LIPSA TOTALA DE VIZIUNE SI ABILITATI PENTRU FUNCTII CENTRALE. DISCERNAMANT GREOI, UN FOARTE SLAB SIMT PRACTIC SI NEINTUITIV IN DECIZII.

Dincolo de acest aspect, faptul ca provine din cadrul acestei armate de penali peneliste, tind sa cred ca penelistii in disperarea lor de a se reabilita dupa manjirea cu PSD pe la bot, cu acea USLiada, au scos pe piata, cea mai slaba MARIONETA PUBLICA , vazuta vreodata in politica: “un banal lider provincial, care isi ascunde golurile prin lungi taceri si raspunsuri lapidare, cel mult bun sa administreze un orasel, dar fara viziunea si anvergura necesare unui sef de stat”!

Nu este momentul acum pentru un presedinte de paie! va veni si aceea vreme…dar nu acum! Acum ne trebuie altceva…dar cine sa inteleaga asta?!

Sa fiti cu minti ca …VA URMA!

Tripleta de aur de la care a pornit tot cacatul asta, prin care riscam din nou sa avem PSD pe toata linia!

ponta-antonescu-iohannis

Standard