VINERI 13, SAMBATA …4


 

Mistreti la macel

E clar pentru toanta lumea ca prima jumatate din titlul acestei postari se refera la ziua de azi. Nici nu stiti cat am asteptat acest moment, adica sa se suprapuna iar vineri peste treishpe, ca sa fac postare, mai ales ca s-au adunat multe porcarii prestate de alesii-culesii nostrii, aia de toata coma.

Cand spun porcarii, chiar ma refer la chestii nasoale cu si despre porci, mistreti la propriu, cu si despre Ghitza dar nu numai.

La asta se refera a doua jumatate din titlul postarii, dar despre asta, mai incolo, ca trebe mai intai sa tai o autorizatie si dupa aia va zic.

Sunt convins ca acum, dupa ce Ghitza ne-a inzestrat cu bibliotecara cu doua jumatati de norma la scoala 2 si 3, nu mai aveti nici un motiv sa nu stiti care e semnificatia zilei de vineri 13.

Sa nu-mi spuneti ca stiti si voi ca 13 poarta ghinion, ca nu va cred. Daca o intrebati pe tanti Carmen, care-i faza cu ,,vineri 13” va va spune instant ca pe 13 oct. 1307 cavalerii templieri au fost atacati miseleste de catre regele Filip, care era dator vandut la acestia, si care, ca sa scape de datorii, a ordonat distrugerea ordinului Templierilor si confiscarea comorii regelui Solomon

Si a reusit, normal, cand ai toata puterea de la popor si vrei cu orice prêt sa te imbogatesti. Tai in carne vie, in buget, in ce-ti iese in drum. Avem asa ceva si la noi in sat.

Tanti Carmen, (adica jumatatea lui Ghitza ), are, dupa cum va ziceam jumatate de norma la scoala 2 si ailalta jumate la scoala 3, adica face o norma intreaga la final de luna, dar numai pe fluturasul de salar ca in realitate tanti Carmen e cu două  jumatati de norma care nu se intalnesc niciodata )

Dar nu-i  nimic(sunt consolat …de mic)  ca volumul lipsa din peisaj se compenseaza cu silicoanele.

N-ar trebui sa ma leg de noua noastra bibliotecara, dar daca n-as sti ca operatiile alea estetice cu final inestetic, au fost achitate din banii mei, si ai vostri, via who-ja, nu as fi zis nimic, căci vorba aceea „nu te poți caca în gusturile omului” și nici pe nasul lui!

Sa vedem acum, dupa ce guvernul a anuntat ca vrea sa dea afara 5.000 de cadre didactice din toata tara, daca ramane Carmen la biblioteca si o sa plece acasa un professor de limba romana. Nu m-ar mira nimic. O sa mai discutam pe tema asta.

Dar sa nu speculam fara motiv ca doar stim cu totii ca puscariabilul nostru de primarel este un familist onest si are doar un fecior, unul singur… din flori si pe care a reusit sa-l conceapa in liniste, fara sa-l deranjeze Mizi.

Se pare ca numai el a avut norocul asta chior pentru ca invatacelul lui de suflet, Flipperu, a cam dat-o-n bara, cand tragea la poarta. adica la o portaritza – hambalizda, pentru ca a cam intrat nevasta-sa pe teren fara sa sune la poarta si fara sa ceara time-out si l-a prins cu tanga-n buzunar si cu hambalizda-n patul conjugal. Bravo!

Filiput

 

De aia a ramas echipa de handbal fara portaritza la meciul de la Timisoara, pentru ca tragea filip la poarta??? Rusiniiica!

Mai Flipere , nu ti-am spus eu mai demult ca tu urmezi, dupa Krech, dupa Huja, e normal sa urmezi tu. Si asta numai pentru ca Sorici e baiat destept si are unde sa se re…traga, ca doar nu degeaba e director de pensiuni si hoteluri, ce pana mea!

De ce nu ai apelat la el, sau te jenezi putin de Sorici ? Te ajuta mai ala, ca e baiat bun! Fraier ai fost.!

Tu, dragule delfin in calduri a dat ghinionu’ peste tine mai ceva ca-n vineri 13, ca astia de la Ocolul Silvic n-au terminat inca Sediul ala de District, Vanatoare si Futing-club de la Marinica, ca nu te mai shoca nevasta-ta cand te simteai tu mai bine. Dar lasa, nu fi suparat, ca Lunca, Rusu si Radoi, ca sa nu mai zic de tati, o sa invete din gafa ta, si o sa sufle si-n iaurt sau cu iaurt dar in alta parte, nu in patul conjugal.

Baaa!!!, ce prost ai fost, nu ma mai pot minuna! Am vrut sa-ti fac o diploma dar n-am gasi o poza cu un bou atat de mare !!

 

Deeci, ati inteles, cam asta-i stirea zilei de vineri 13 si anume ca onorabilul nostru consilier local si presedinte de club sportiv, pe banii nostrii, cam 16 miliarde ron vechi buget pe 2015, si cu o droaie de handbaliste in subordine si in patul conjugal, a pivotat ca-n tinerete si a lins din blidul handbalistei. Numai ca l-a prins nevasta-sa care a venit sa vada meciul.

In mod normal ar trebui sa-si dea demisia din functia de presedinte de club sportiv care functioneaza pe banii contribuabililor si din cea de consilier local.  dar ce vorbesc eu… ar trebui sa-si dea demisia din functia de amant de handbalista si s-o ia de nevasta ! :))

Asta s-a intamplat de vreo doua saptamani, si poate ca intre timp si divortu-i gata, la ce scandal monstru era la resedinta Filip, de rasuna cartierul de nu se puteau juca copii in liniste la locul ala de joaca de langa MIU cu lacat pe poarta.

 

Sa va zic acum care-i faza cu cladirea aia imensa care se construieste in padure, unde era pana anul trecut cantonul de la Marinica. Pe acte mai e si acum, dar nu mai e…

 

Sper ca macar jumatate din contemporanii mei cisnadieni au facut macar o data o preumblare prin padurea care continua dupa ce se termina strada Livezii si stiu cum arata cantonul de la Marinica. Daca nu, va spui eu.

Era o cladire veche de vreo 50 de ani, din lemn de brad, innegrita de vremuri si de uleiul ars, avea vreo 50 de meti patrati , un singur nivel, doua camere, un birou si o prispa. Arata nashpa de tot si trebuia renovate, sau daramata si facuta alta in loc. Asta e clar. A fost construita de Directia Silvica pe vremea cand statul administra toate padurile tarii.

Dupa ce s-a infiintat Ocolul Silvic din Cisnadie , cam prin 2012, Barsu si Cimpoca au incercat sa-l obtina pt Ocol, ca sa faca canton silvic pt padurarul din zona. Nu au reusit pentru ca Directia Silvica Sibiu nu instraina nimic pe vremea aia, chiar daca nu mai aveau fond forestier in zona.

Se pare ca in urma cu ceva ani un anonim pe nume Serban, ala cu Clubul Paloma si cu Hotelul Parc, a reusit sa-l cumpere pe shustache dar n-a facut nimic cu el. De la Serban l-a cumparat ocolul Silvic din Cisnadie si s-au hotarat sa-l repuna in functiune.

Pana aici toate bune, dar cum in ecuatie au intrat un puscariabil, un cioban si un catalinoi…. si cu banii de la noi, a iesit un cladiroi !!!

Canton Marinica

In 27 august 2014, in sedinta de consiliu local se aproba ca Ocolul Silvic sa investeasca 200.000 de ron pentru cantonul silvic de la Marinica. Dupa cateva zile, prin 8 septembrie , primaria cisnadie emite o autorizatie de reparatii si renovare pentru cladirea in cauza. Pana aici totul e in regula.

Numai ca, in cateva saptamani, firma abonata la bugetul local Cisnadie, a lui Catalinoiu, demoleaza toata constructia si construieste o ditamai cladirea cu doua etaje, de 370 de metri patrati pe nivel, deci 740 mp in total.

 

Cladirea e din caramida si beton, facuta cu simt de raspundere. Daca o masori e chiar mai mare decat vila lui tati de la Rau Sadului. Si asta doar pentru a servii drept canton Silvic, de vanatoare si sediu de District.

Problema este ca din nou Huja da ordin sa se construiasca ceva in orasul nostru fara a avea autorizatie de demolare, de constructie, asa cum scrie la LEGE. Nu ai voie sa demolezi o cladire sis a construiesti alta in Romania fara autorizatie. Dar pe Huja il doare la basca, pe Cimpoca, ca sef de Ocol si pe Scortaru ca sef de District ii doare la pixul cu care au semnat contractul cu Catalinoiu, iar autoritatile se fac ca se uita in alta parte.

Pentru derutarea fraierilor, au avut tupeul sa puna un panou langa cladire pe care scrie ca lucrarile se fac cu o autorizatie de demolare si construie nr 311 din sept 2014. E pusa la vrajeala sa taca fraierii. Si sa induca in eroare autoritatile. Asteapta sa treaca 2 ani sa se prescrie termenul de amenda si de caz penal. Asta numesc eu tupeu jegos marca huja.

E putin cam caz penal sa demolezi si sa construiesti fara autorizatie in Romania. Ei se bazeaza pe faptul ca au autorizatie de reparatii si renovare la cladire, si se scot cu o contraventie, doar ca acea cladire tocmai ei au demolat-o si atunci autorizati nu-si mai poate face efectul. Suna avocateste si cam asta trebuie sa se intample. Era parca o Inspectie de Stat in Constructii prin Sibiu, pe langa Mediu parca… ceva DNA…ceva Curte de Conturi…

In referatul de necesitate inaintat de catre Ocolul Silvic Cisnadie catre Consiliul Local prin care cereau bani pt reparatii , justificau ca o sa fie pe langa sediu de District si canton Silvic, si si cabana de vanatoare. Botanistii de consilieri au pus botul, nu toti e drept, dar aia habar nu au ca in zona aia fondul de vanatoare nu e al Ocolului Silvic Cisnadie ci al grupei de la Rasinari. Asta inseamna ca ar fi singura cabana de vanatoare din Romania aflata pe fondul altora.

Doar ca acolo se vor organiza, tot felul de bairamuri, nunti botezuri, cumetrii, avorturi, puneri de boturi si boticuri, ca sa nu mai aiba de suferit familii intregi de consilieri, primari, si alti abonati la blidul puscariabilului.

Zic asta pentru le cunoastem deja apetenta pentru astfel de manifestari bahice, gastronomice si falice, pe banii nostrii si mai nou cu ajutor de la echipa de handbal fete, ca doar n-o sa se desfaca la prohap singuri si degeaba.

Nici nu au terminat inca constructia ca au si facut deja acolo vreo 4 chefuri, in aer liber, asa … ca sa se obisnuiasca cu peisajul.

Daca ma intrebati pe mine, eu cred ca ditamai constructia o sa devina ,,nerentabila’’ se va constata ca au construit-o ieftin si ca ar fi indicat sa o cumpere la fel de ieftin firma Sobis sau alta firma care nu are nici o legatura cu puscariabilul nostru de primarel. Pam Pam !!

 

Si acum sa va zic care-i faza cu a doua parte din titlul postarii aia cu sambata 4.

Pai e simplu: sambata trecuta Ocolul Silvic Cisnadie a organizat iar o vanatoare la mistret pe Valea Sadului. Mai aveau vreo 4 mistreti de doborat la plan pana in 15 febr, adica pentru ultima saptamana. Numai ca, desteptii aia de fomisti au impuscat intr-o zi, 4 mistreti si nu au mai lasat nimic pentru ultima saptamana. Si ce s-au gandit ei, sa nu declare toti mistretii si sa nu-i treaca in autorizatie ca sa mai poata vana pana in 15 febr.

Numai ca, un ,,prieten’ din gasca cu care au fost la vanatoare, se banuieste, i-a cam turnat si dupa ce s-au apucat de transat si impartit purceii, i-a vizitat Politia. Le-a pus fiola, au verificat actele, autorizatiile, au confiscat grasunii, au luat ceva pusti cu ei, si mare veselie.

Se numeste Braconaj, e caz penal si e nashpa rau!

Gurile rele si… flamande spun ca insusi Cimpoca este banuit de vanatori ca ar avea legatura cu venirea Politiei, ca sa scape ocolu’ de dusmani)

Paznicul de vanatoare care a organizat macelul raspunde pentru actele si faptele din teren, numai ca se pare ca e acelasi care a mai fost prins odata cu tapu-n masina fara autorizatie, dar care, cumva a scapat atunci.

In lunea care a urmat, pe la 8 dimineata Politia a cam umplut biroul lui Cimpoca,  s-au facut verificari si la sediul de Ocol.

Problema este ca de la inceputul sezonului pana acum trebuiau sa impuste vreo 30 de godaci dar tot gurile rele …si flamande spun ca au ciuruit cel putin 80. Si ne mai miram ca nu mai calcam nici un purcel noaptea cu masina pe dealul Sibiului)

 

De unde nu mai e, nici Cimpoca nu garanteaza !!!

 

Sa fiti cu minti iar godacilor ciuruiti sa le fie untura de pe fundul frigiderului politiei usoara… si la aia cu doua picioare … La multi ani cu executare!! Am zis!

 

 

 

 

6 responses to “VINERI 13, SAMBATA …4

  1. bine bine, dar tu sau voi cei care mai sunteti nemanjiti de rahat prin primarie, de ce nu faceti o plangere la DNA sau ANI? Presupun ca ceea ce ai scris aici poate fi dovedit si prin acte, nu? Daca tu ai acces la astfel de informatii, de ce nu faci ceva concret? Un denunt, ceva, orice!
    De ce apar doar aici astfel de informatii, si voi cei care sunteti in preajma lor si vedeti toate aceste lucruri, nu faceti nimic?
    Nu cumva, daca tu faci publice aici anumite aspecte si detalii, cineva se poate „corecta”?

    • :))) e prima oara cand suntem acuzati de tacere! In general lumea ne zice ca avem gura prea mare!
      Bun, am inteles ideea…de ce nu facem plangeri la DNA sau ANI?! Hmmm, oare de ce?!🙂
      Pentru ca tot ce apare aici sunt pure inventii, fictiune! Toate personajele sunt fictive inventate de noi si daca au vreo asemanare cu personaje reale, aceasta este o coincidenta, o pura intamplare!🙂 Povestile astea au rol de pilda…e un idrumar practic pentru administratie! Respectiv ii invatam pe cititori sa discearna binele de rau, mai precis bunii de rai! Sau si mai precis…competentii de incompetenti! Asa e …avem rol de corectie dar nu prin coercitie ci prin pilda! ‘tui pilda ma-sii!🙂
      PS: comentariul de mai sus este un pamflet! Noi avem ochi albastrii dar purtam lentile de contact! DNA si ANI sunt ocupate momentan cu marketingul televizat si lupta anticoruptie! La Cisnadie n-avem „anticoruptie”! Vine (astenia de) primavara!😉

    • Un punct de vedere bun si ai putea si comenta ca ti-se simte sub limba mancarimea. Treaba este ca iesti prea recenta pe blog si nu ai inca curaj mai mare sa dai si tu cu iei putin de pamant sa-ti spui oful care sigur il ai si te doare. Poate ar ajuta

  2. am , comentat, probabil a fost cenzurat, dar ceva se pierde pe acest blog, din pacate.
    Re…Filip…, vai de cele care se iuta la el, ma mir ca nevasta lui il mai suporta la cum arata si la ce stadiu al evolutiei lui a ajuns. Sau se complace…?

  3. Filupul e ca Filipula, poate ca promisiuni si bani le prostesc pe ele…, sa se culce cu Filipula, ca eu ca femeie nu as face asa ceva, oricat de naspa as arata.Cand ai o nevasta asa frumoasa si apriga te uit la Handbal…?

Comenteeeeezi?!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s