Krafft și Velțan! Who’s the One?!


Și pentru că majoritatea prezentărilor candidaților la primărie au început cu citate din oameni de cultura, am zis că ar fi frumos ca și această ultimă prezentare să înceapă cu niște versuri.

Am ales „Topârceanu – Rapsodii de toamnă” care zic eu, prezintă extraordinar acest început de toamnă electorală. Rămâne să identificați voi who’s who în aceste fragmente.

Ca și hint pot să vă spun că ultimele versuri îl reprezintă pe Cisnădianu’ Turmentat.

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.
Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.
Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.
Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.
Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.
Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere
Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului…

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.
Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
„Ce ne facem, fetelor?…“

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,
Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere……….

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia…
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.
Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.
Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…

Se încheie oarecum trist și îngrijorător, din ciclul „Winter is coming!”

Dar să nu o mai lungim cu latura culturală căci ne pierden mușterii ăia culturiști și zic să purcedem la prezentarea ultimilor, dar nu cei din urmă, candidați!

Azi despre Krafft și Velțan!

I-am lăsat la urmă pentru că vorba aia ”urma scapă turma” dar turma, din păcate, nu știe că trebuie scăpată. Turma o dă înainte cu ”vai săraca păstaie cum a făcut explozie” deși aș zice că mai degrabă, nea păstaie, a făcut implozie.

Krafft și Velțan sunt new entry în politică. ”Politică” e cuvânt mare pentru Cisnădie, am stabilit deja că la Cisnădie se face politichie.

Amândoi vin din zona privată și nu au lucrat niciodată la stat ceea ce e un lucru bun. Dacă despre Velțan putem spune că are o oarecare notorietate pe online-ul cisnădian fiind activă de vreo 4 ani pe grupurile cisnădienilor, despre Krafft nu prea știm nimic – ceea ce poate fi o calitate dar și un impediment avânt in vedere că cisnădienii vor schimbare dar să fie un om cunoscut! Să știe ei, ”de-a cui ești tu maică?!”

O să-i despart acum și voi vorbi intâi despre Velțan că vorba aia, ladies first! Acum nu știu dacă Rodica se încadrează la Lady pentru simplul motiv că e mai bătăioasă, cu trăsături masculine din acest punct de vedere.

Rodica are 40 de ani și e economist la Retrasib SA – asta știm cu toții din profilul ei de pe rețelele sociale. Mai știm că in cariera ei a mai lucrat și la Carpatica….aici deja nu mai sună bine pentru că Carabulea, nereguli, procese, etc.

Recunosc că îmi e teamă să mă hazardez la o descriere prea pozitivă pentru că sunt multe informații încă neclare cum e procesul soțului de la Curtea de apel, e drept că e o listă cu 8 inculpați pentru infracțiuni la legea privind piața de capital și care are un nou termen pe 16 septembrie 2020. Poate-i nevinovat omul și atunci ce vină are soția?!

Dar nu asta cu procesul soțului mă sperie, ci finalul postării lui Mihailexu de pe pagina oficială a lui Whoojah, îl aveți mai jos:

Ppostare

Din surse nedemne de încredere știm că Rodicăi îi place acest joc de noroc, poate la fel de mult ca și lui Kămă! Din aceleași surse mai știm că oamenii lui Kămă dețin unul sau mai multe filmulețe cu Rodica, foarte veselă și dezinvoltă, jucând poker cu nr. 2 de pe lista lui Whoojah intr-un loc mai mult sau mai puțin public. Întrebarea nu este dacă există acele filmulețe, asta știm deja, problema se pune dacă ele au fost înregistrate legal.

Fiind în campanie elRectOrală și cunoscând personajele, mă tem că nimic nu le va sta în cale whoojienilor să publice aceste filmulețe – dacă se simt amenințați în vreun fel de ascensiunea electorala a USR-ului. Pe ei îi știm de ce sunt în stare și nu mai miră pe nimeni, dar la candidatul USR-ului va fi deranj!

E păcat pentru că echipa USR din spatele Rodicii, e chiar o echipă faină. Sunt toți oameni tineri, izvorâți din spuma internetului care nu ai cu ce să-i mânjești. Am căutat, credeți-mă și nici la Seușan nu am găsit nimic de care să mă leg.

Acești tineri nu au experiență politică – ceea ce e bine dacă tot vrem schimbare. Nu sunt oameni cunoscuți în Cisnădie sau în Cartierul Arhitecților – sunt din ciclul ”te știu de pe Facebook” – ceea ce e incă un punct în favoarea lor. Am mari așteptări de la ei și sunt sigur că ei pot fi începutul schimbării mult așteptate, măcar la nivel de majoritate în consiliul local.

Sper ca bubele Rodicii să nu-i afecteze prea mult!

Am să trec acum la ultimul candidat care spun drept m-a impresionat plăcut de când am auzit de el – acu vreo 2 săptămâni odată cu știrea că Krech (cacofonie acceptata) a fost detronat din jilțul Forumului de la Cisnădie! Nu credeam că se va putea face asta vreodată!

Am întrebat și eu în jur, cine a făcut asta și mi-au răspuns că cică Kraft….bine bine Forța dar care Forță?! Kraft în germana = Forță

Târziu mi-am dat seama că omul care îl detronase – cu sprijinul Sibiului, se numește Krafft, Robert Krafft!

Ca să-l parafrazez pe Pinter, Zeno Pinter care-l parafrazeaza și el la rândul lui pe poetul roman Plautus (um 250–184 v. Chr.) și care spune în poezia sa numită ”Persanul” că ”Nomen est Omen” adică numele este omul sau cum traduc nemții „der Name ist ein Zeichen“ – numele este un semn!

Eu sunt foarte atent la semne iar acest semn mi-a atras atenția.

Îi felicit pe cei de la Forumul sibian că în sfârșit si-au dat seama cine e Krech și că în ultimul ceas au luat hotărârea corectă.

Zic în ultimul ceas pentru că au făcut asta cu 6 săptămâni înainte de alegeri. Îi va fi cumplit de greu lui nea Forță să se facă cunoscut, dar nu imposibil!

Și până la urmă care e avantajul că noi îi cunoștem pe Whoojah, Krech, Vintilă, Lepșa, Bițu, Florea, Anjelica, Weiss, Velțan?! Practic noi vrem schimbare, vrem calitate în servicii publice, vrem locuri de muncă, vrem asfalt, vrem respect, vrem aer curat….

Oare cei din Vălcea, Alba, etc. care au venit în cartierul Arhitecților, de ce au venit?! Pentru un trai mai bun, ar fi un răspuns logic si pe deplin acceptat. Ce i-a atras la Sibiu, Cisnădie?! …probabil un loc de muncă mai bine plătit, frumusețea locurilor sau a oamenilor.

Cui datorăm noi sibienii – și acum mă adresez oamenilor din tot județul – aceste lucruri?!

Cred că sașilor le datorăm foarte mult! Nivelul de trai mai ridicat al nostru al tuturor se datorează în mare măsură sașilor din Transilvania. Nu PNL-ului, nu PSD-ului, nicidecum USR-ului pentru că sunt mai noi….ci sașilor și a reprezentanților lor din FDGR, zic!

Da la Cisnădie recunosc că am cam ales sasul greșit și s-a dovedit a fi doar un alt serv whoojian!

Sibiul a avut noroc în schimb si au ales sasul bun, drept pentru care acel sas e Președinte acum!

Da, am încredere în Robert Krafft și cred că impreună cu echipa USR ar putea face sa fim iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!

Despre echipa FDGR din spatele lui Krafft nu pot vorbi încă, e o listă veche prăfuită care a stat mereu în umbra lui Krech! S-a încropit ceva în grabă dar cu două floricele nu faci primăvară!

Să fiți cu minți și să votați cerebral….cu inima curată!

3 gânduri despre „Krafft și Velțan! Who’s the One?!

  1. Krech a fost scos de pe lista la interventia USR. Daca verificati paginile de FB din zona veti vedea ca USR-ul a sesizat problema cu Krech lui Krafft si el a rezolvat problema.

Comenteeeeezi?!