Cronica unor negocieri ce va’ să vie!

La momentul la care scriu aceste rânduri pot să vă spun din surse nesigure, dar verificate, că nu a avut loc niciun fel de negocieri directe între partidele politice cisnădiene cu privire la un posibil sprijin politic pentru desemnarea viceprimarului. Singurii care au anunțat public o posibilă negociere, au fost cei de la FDGR, care … Continuă lectura Cronica unor negocieri ce va’ să vie!

Smoke on the water!

Fire in the sky! No ni mă la Vasile cum mere pe apă! Jesus, Vasile! Mda, trecând peste ironiile Cisnădianului Turmentat pe rit vechi să trecem la chestii serioase de tot râsul. Atașat la această poză luată de pe FB, era și un text prin care nea Vasile iși strigă frustrarea din alegeri, impachetată frumos … Continuă lectura Smoke on the water!

Primarele îl știm, așteptăm Vicele!

Nu o să vorbesc despre rezultatele alegerilor, le știți toți, au curs postările pe această temă și erau oarecum anticipate. Surpriza plăcută a fost că au dispărut din peisaj niște personaje care erau în plus (nu e vorba despre partidul PLUS - ăștia de-abia acum au apărut) În schimb prezența la vot a fost dezamăgitoare, … Continuă lectura Primarele îl știm, așteptăm Vicele!

Rezultate așteptate la alegeri Turmentate!

La primar Cisnădie Krafft + Velțan = Huja La consiliul local Cisnădie situația poate fi mai roză....sau roze, ca vinul!. Surpriza e că Vasile....cum care? l-ați și uitat deja?! Lepșa Vasile, nu a prins loc de consilier! Dar nu fi supărat Vasile că vei fi răzbunat! Vor fi 8 Lepși si-un Vintilă. In cel mai … Continuă lectura Rezultate așteptate la alegeri Turmentate!

Sfaturi Turmentate pentru candidați cotiledonați și candidate decotiledonate! PARTEA I

După ce am făcut prezentarea candidaților am luat o pauză ca să pot urmări în tihnă desfășurarea campaniei elRectOrale și să pot să îmi fac o părere despre ei. Să văd unde am greșit cu prezentarea și eventual să corectez. Sincer mă așteptam la o alianță sau cel puțin la o înțelegere privind sprijinirea unui … Continuă lectura Sfaturi Turmentate pentru candidați cotiledonați și candidate decotiledonate! PARTEA I

Un infarct la timpul potrivit și nu mai ai afișe de lipit! Zic!

Păi dacă toată presa independentă din Burg începând cu ora(lul) de Sibiu trecând prin dependentu' Blaga și până la Tribuna lui Slavici și Turnu' Sfătoșilor format din Bratu, Deleanu, Bucur și Brylinski, au scris despre această tentativă de infarct a unui primar din județ și au făcut accesări, e musai să fac și eu! Zic! … Continuă lectura Un infarct la timpul potrivit și nu mai ai afișe de lipit! Zic!

Krafft și Velțan! Who’s the One?!

Și pentru că majoritatea prezentărilor candidaților la primărie au început cu citate din oameni de cultura, am zis că ar fi frumos ca și această ultimă prezentare să înceapă cu niște versuri. Am ales "Topârceanu - Rapsodii de toamnă" care zic eu, prezintă extraordinar acest început de toamnă electorală. Rămâne să identificați voi who's who … Continuă lectura Krafft și Velțan! Who’s the One?!

Ultimii dinozauri din politichia cisnădiană

Așa cum v-am promis ieri, și eu mă țin de promisiune, nu ca ăștia din politichie, vă voi prezenta astăzi ultimii doi candidați, din garda veche, a celor care fac așa zisă politică la Cisnădie. Voit nu am început cu vreun citat din români cu adevărat celebri, pentru că la cel puțin unul din acești … Continuă lectura Ultimii dinozauri din politichia cisnădiană

Azi, una din inimă, partidului…

Astăzi conform planului trebuia să vă prezint alți doi candidați la primăria Cisnădie. Practic pe ultimii doi din categoria "dinozauri politici de pe Valea Argintului" și mă gândeam la o prezentare în oglindă între Vintilă și Whoojah. Ramânând să-i las la urmă pe cei doi new-entry în politichia cisnădiană și anume pe Krafft și Velțan. … Continuă lectura Azi, una din inimă, partidului…

Privitor ca la teatru…

Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui: Joace unul și pe patru, Totuși tu ghici-vei chipu-i, Și de plânge, de se ceartă, Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce e rău și ce e bine. E fenomenal cum se potrivesc strofele din Glossă a lui Mihai Eminescu, pentru … Continuă lectura Privitor ca la teatru…

Multe trec pe dinainte…

print screen

Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ţine toate minte Şi ar sta să le asculte?… Tu aşează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Când cu zgomote deşarte Vreme trece, vreme vine.   Va trebui sa îmi cer scuze mentorului meu I.L.Caragiale, dar ilarul si ironia din O scrisoare pierduta respectiv D'ale carnavalului, nu … Continuă lectura Multe trec pe dinainte…

Alte măști aceeași piesă…

Bitu PMP

Alte măşti, aceeaşi piesă, Alte guri, aceeaşi gamă, Amăgit atât de-adese Nu spera şi nu ai teamă. Mihai Eminescu - Glossă Urmează astăzi să prezentăm un alt candidat la funcția de primar al cisnădienilor, care din punct de vedere al calibrului mic, nu ar merita prezentat. O să îl prezint doar pentru că mă ajută … Continuă lectura Alte măști aceeași piesă…

Să-i cunoaștem pe candizii candidați!

Deși despre multi dintre ei am putea spune, cu dezamăgire, "i-am cunoscut deja". Candidați la prostul de primar... scuze... la postul de primar, sunt 9... întâmplări ciudate, sho minune! adică 10! Un fel de "10 pentru Cisnădie" - un slogan folosit parcă de usereii arhitecț', care parca au intuit acest număr mare de candidoși. La … Continuă lectura Să-i cunoaștem pe candizii candidați!

Ghid practic de a descoperi oportunistii din politichia cisnadiana – pentru TO(n)TI, evident!

Un mic efort de aducere aminte ne-ar ajuta foarte mult in descoperirea oportunistilor din politichia asta cisnadiana si astfel am putea scapa de ei in maxim 4 ani. Va amintiti cine era presedinte atunci cand Whoojah si pedelicii lui au prins vant la pupa si s-au aruncat ca vulturii asupra ciolanului? Da, era Basescu si … Continuă lectura Ghid practic de a descoperi oportunistii din politichia cisnadiana – pentru TO(n)TI, evident!

Scurta retrospectiva a alegerilor din Cisnadie din ultimii 16 ani

"Un popor care nu-si cunoaste trecutul e condamnat sa-l repete". (Nicolae Iorga) Mai jos aveti o lista cu primarii din ultimii 20 de ani din Cisnadie Primarii orașului 1992 - 1996 - Roberto Dietrich, PNL 1996 - 2000 - Adrian-Doru Cristea, Independent 2000 - 2004 - Dan Barsu, de la PD 2004 - 2008 - Johann Krech, de la FDGR 2008 - 2012 - Johann … Continuă lectura Scurta retrospectiva a alegerilor din Cisnadie din ultimii 16 ani

Cisnădie, un oraș vibrant!

    Cisnădia a fost și a rămas un oraș vibrant... la propriu! Și când zic vibrant ma refer la faptul ca din orice parte a Cisnădiei ai intra în oraș, îți vibrează toate oasele, îți clănțăne toți dinții din gură, de la un capăt la celălalt și mașina încetează a mai vibra imediat ce ai … Continuă lectura Cisnădie, un oraș vibrant!

Pandemie, Cisnădie, Politichie Omu’ cu pălărie… și alegeri ce va’să vie!

"V-am lasat saraci si prosti, va gasesc si mai saraci si mai prosti” - Constantin Brâncuși Fără nicio legătură cu citatul de mai sus, care se adresează unui procent mic de cisnadieni dar îndeajuns încât sa câștigi alegeri, o sa încep direct o noua etapă a acestui blog. O sa fiu ipocrit dacă spun că … Continuă lectura Pandemie, Cisnădie, Politichie Omu’ cu pălărie… și alegeri ce va’să vie!

„La mulțeani tutulor femeilor si mamelelor din Cisnădie, de 8 Martie”!

...dar și celor din cartierul Arhitecților! Am citat, in titlu, dintr-un ilustru ales-cules primărios! Nu spun cine, persoană importantă. Apropo de cartierul Arhitecților și de femei, că tot e ziua lor astăzi, cică ea către el in parcarea unui bloc inghesuit din Cartierul Arhitecților. Gigeleeeee, Gigeleeeee (urlet pițigăiat), hai repede jos în parcare că m-a … Continuă lectura „La mulțeani tutulor femeilor si mamelelor din Cisnădie, de 8 Martie”!

Spune adevărul și nu te va crede nimeni!

Am câștigat acest blog, în urmă cu 3 ani, la un "pariu". Am primit un user și o parolă iar apoi, mult mai târziu, am primit și câteva instrucțiuni legate de ce reprezintă și care ar trebui să fie menirea acestui blog. Am pus cuvantul pariu intre ghilimele, pentru că n-a fost tocmai pariu, rămășag, prinsoare.... … Continuă lectura Spune adevărul și nu te va crede nimeni!

Cronica unor alegeri… ce va’ sa vie!

Aoleu WhoJo, ce-ai facut mah nene mah?! Se cam topira pojghitele de asfalt hujian si se cam umplura pivnitele oamenilor cu apa de ploaie! WhoJo pretene, eu iti spun asa pe surse ca e mana astora cu ecologismul astaia cu mediu...eu zic ca-i mana "somerului Vintila"! E clar, ca ei au comandat ploaia! Iti spun … Continuă lectura Cronica unor alegeri… ce va’ sa vie!

PREPUTUL UCIGAS ATACA DIN NOU! DIN OU!

Poza asta e pentru cei care nu stiu inca ce-i aia un preputz. Am gasit-o in DEX-ul ilustrat al limbii romane.Vrem sa fim exacti. Asa cum ne sta bine noua turmentatilor, aceste entitati para-doxale si cum v-am obisnuit in toti anii in care am fost impreuna sau nu, online, am iesit in evidenta cu postarile … Continuă lectura PREPUTUL UCIGAS ATACA DIN NOU! DIN OU!

Primaria si scrisoarea turmentata!

Sau altfel spus, pe ce isi mai consuma camatarul nost" spumele. In ultima vreme, cam de cand Cisnadia electorala a dat semne de trezire si a iesit pe pista la incalzire, au aparut in mediul online tot felul de pagini, personaje, asumate sau nu, reale sau false, clonate sau avortate, cu scopul fatis sau diluat … Continuă lectura Primaria si scrisoarea turmentata!

Alaturi de camatarul nost’ WhoJa!

Nu ca asta trebuie share-uita! Gratie lui Ifrimescu am descoperit astazi o pagina extraordinara pe facebook! Am ras cu muci! Cica WhoJa si-a tras pagina pe facebook! Probabil i-au explicat lipitorii de afise hujieni ca ar fi bine sa fie prezent pe online si sa se laude singur pe acolo sa afle si tineretul despre … Continuă lectura Alaturi de camatarul nost’ WhoJa!

Dar cu medicii nostri ce ai, camatare?

Spitalul am vazut cum l-ai inchis ,,pentru ca asa avrut guvernul Boc" si aprobat de catre consiliul tau local dupa o analiza favorabila inchiderii a doamnei manager Dancanet. Am vazut apoi cum te-ai grabit sa-l redeschizi atunci cand a dat bine electoral, si te-ai batut cu pumnii in piept ca tu nu ai fost de … Continuă lectura Dar cu medicii nostri ce ai, camatare?

Atentie la impozite! daca-s prea mari….mergeti la negocieri!

.....sau mai pe limba Turmentatului: Atz belit-0! Iar s-a apucat Stela de calculat impozite! Stela Heutschy e doamna aia de la taxe si impozite care in ciuda tuturor matrapazlacurilor facute cu banii cisnadienilor, rezista pe functie! Ei bine se pare ca spiritul haiducesc al Stelei, a prins din nou aripi! Odata cu noul cod fiscal, a inceput … Continuă lectura Atentie la impozite! daca-s prea mari….mergeti la negocieri!

Tu stii ce mai face primarul tau – cap de penis?!

Pentru a nu se interpreta gresit cum ca cititorii ar fi "cap de penis" o sa pun aceea poza elocventa, care va elucida pe deplin titlul! Saptamana trecuta, in fituica aia de propaganda electorala editata pe banii cisnadienilor dar in care isi face WhoJa reclama si injura potentialii contracandidati, aia numita "Cisnadie Azi", intr-unul din … Continuă lectura Tu stii ce mai face primarul tau – cap de penis?!

CT meets Cisnadia Adevarata!

sau cum ar veni...Intelligence meets Simplicity! De ceva vreme, in spatiul online cisnadian a aparut un personaj....personaj colectiv as spune eu, cu un profil asemanator Turmentatului sau care incearca sa imite ideea de CT si pare apropiat intereselor cisnadienilor de bine! Noi salutam aparitia si mesajul acestei pagini dar avem si un mare regret. Tipul nu … Continuă lectura CT meets Cisnadia Adevarata!

Minciuna Damboviteana de pe valea Argintului…despre Valea Ursului

.....vomitata de p...la calului. Postarea de azi, scurta cam asa cum are minciuna picioarele, este despre minunabila declaratie a camatarului nostru editata pe pagina oficiala a primariei Cisnadie, prin care ne explica el ca, vezi doamne, cineva i-a trimis Curtea de Conturi pe cap, ca preacinstitii au verificat cheltuielile in legatura cu cabana de la … Continuă lectura Minciuna Damboviteana de pe valea Argintului…despre Valea Ursului

Golan ai fost , golan ai ramas…camatare!!!

Sursa :    Sport. ro S-a întâmplat în Liga Naţională de handbal: Un primar a intrat în vestiar peste arbitri şi i-a „terorizat”! Acuzaţii dure la adresa sistemului de arbitraj Partida dintre CS Măgura Cisnădie şi Rapid Bucureşti (scor 29-33), din cadrul etapei a 18-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, s-a încheiat cu incidente … Continuă lectura Golan ai fost , golan ai ramas…camatare!!!

Daca esti prost de mic, cand esti mare numa’ te joci … cu bugetul local

  Stimabililor consateni cisnadieni. Cu tot respectful-ul  pentru voi, vreau sa va anunt ca desi sunteti in stare de trezire si aburul sarbautorilor a cam trecut, Turmentatul a sesizat prea putine reactii si atitudini civice din partea voastra, in ultima vreme. Ma refer desigur la ceea ce se numeste civism, ca sa ma exprim simplu … Continuă lectura Daca esti prost de mic, cand esti mare numa’ te joci … cu bugetul local

Cisnadie, oras de jucarie!

Jucaria cui?! Pai avem politie de jucarie, cunoscuta si pompos sub numele de Politie Locala condusa, dupa cum am vazut, de o marioneta adusa in primarie cum preabine stiti, printr-un concurs de jucarie - adica aranjat! Se joaca WhoJa cu ei cum vrea neuronul lui! Zilele astea am vazut ca avem si pompieri de jucarie! … Continuă lectura Cisnadie, oras de jucarie!

Bursa zvonurilor: se futu’ Propteaua hujiana!

  Un titlu cat o postare sau un titlu care merita o postare? De mai multa vreme, circula un zvon prin Cisnadie care zice ca primarul nostru cel penal a cam ramas fara proptea. Initial am fost tentati sa credem ca e doar o vorba aruncata in public care are ca suport doar dorinta multor … Continuă lectura Bursa zvonurilor: se futu’ Propteaua hujiana!

Cine nu-si deszapezeste ….masa-i!…si vine si Lunca si-l amendeaza!

Hai noroc si la mulţeani mai stimabililor! Unde-s iernile de altadata?! Unde-s zapezile de altadata?! Nu stiu cati cisnadieni isi mai amintesc iernile de altadata de la Cisnadie si oricat ar fi nins, trotuarele din fata caselor unde locuiau sasi erau mereu curate. Mai apoi, prin puterea exemplului, au preluat si cisnadienii (ne-sashi si mai … Continuă lectura Cine nu-si deszapezeste ….masa-i!…si vine si Lunca si-l amendeaza!

In loc de ,,Best of CT 2015″

  In postarea precedenta am lasat sa se inteleaga ca pe finalul asta de an pe Turmentati i-a cam ajuns din urma plictiseala si sictirul, doua stari specifice rasei  umane care se instaleaaza atunci cand realizezi ca unii muncesc iar altii castiga. Dar cum noi nu suntem nici oameni si cum in perioada asta ne-am … Continuă lectura In loc de ,,Best of CT 2015″

Impodobim porcul si taiem bradul!

Da, e atmosfera de vacanta la noi in redactie si asta inca de prin noiembrie de cand a plecat Ifrimexu in tarile calde si ne-a lasat de izbeliste cu contul de facebook, respectiv fara informatii din acea zona a cisnadienilor cuminti dar fara prea multa minte! Acum trebuie sa ne rugam de cisnadieni sa ne … Continuă lectura Impodobim porcul si taiem bradul!

Cat ne costa Bradul, Hubris si pensionul?

  In una din postarile anterioare, mai hazlie decat prezenta, am incercat sa dam o explicatie comportamentului inexplicabil al camatarului ajuns in mod absolut explicabil primar. Chiar daca noi, turmentatii eram tentati sa credem ca investitiile, pardon, cheltuielile aberante din Cisnadie sunt doar rodul imbecilitatii unui edil  incult, ne-am incapatanat totusi si am ascultat si … Continuă lectura Cat ne costa Bradul, Hubris si pensionul?

Scrisoare deschisa catre curtenii de la conturi si Codruta de la Deneau!

Stimati colegi curteni de conturi, Stimabila Codruta de la Deneau, As dori prin prezenta (postare) sa va invit in minunatul nostru orasel, cu oameni minunati din care au razbatut in administratie niste adevarati....cacati! (n-am avut alta rima!) Si daca tot veniti in minunatul nostru orasel, ok...faceti abstractie de stalpii verzi si de tatal stalpilor verzi … Continuă lectura Scrisoare deschisa catre curtenii de la conturi si Codruta de la Deneau!

Je suis Cisnadianu’ Turmentat!

Nu stim daca exista la ora asta vreun cisnadian interesat de problemele orasului, de smenurile alesilor locali, de coruptia si imbecilitatea din administratia publica locala cisnadiana, dar noi ne facem datoria si va spunem... ca sa nu ziceti ca nu v-am spus! Am observat ca majoritatea cisnadienilor din online sunt preocupati de a-si pune steagul Frantei … Continuă lectura Je suis Cisnadianu’ Turmentat!

Coruptia ucide. (punct)

Coruptia ucide in tara asta, dar si prostia monumentala face ravagii. Ele merg mana in mana. Coruptii pot sa ne nenoroceasca pentru ca sunt infiorator de multi prosti care ii tin la putere. E un cerc vicios, nenorocit, care ne desfiinteaza incet incet ca natie. Suntem mult prea toleranti fata de coruptie, minciuna si prostie. … Continuă lectura Coruptia ucide. (punct)

Sa nu mori camatare, inainte sa te viziteze DNA-ul!

Va ziceam in postarea precedenta ca a dat strechea in primariosi si erau foarte agitati saptamana trecuta! Motivele agitatiei nu se cunosc exact dar au legatura cu apropierea DNA-ului! Au fost atat de agitati incat lui tati WhoJa cica i s-a cam dereglat stimulatorul cardiac! Va dati seama ce-i la curu' lui...pardon in inima lui! … Continuă lectura Sa nu mori camatare, inainte sa te viziteze DNA-ul!

Agitatie mare printre primariosii cisnadieni!

Serios vorbesc! Chiar daca la nivel de cisnadian de rand nu se simte, dar va spun eu ca primariosii sunt foarte agitati! Zboara Dusteru' whojian de colo colo, de zici ca-i racheta! Dumb and Dumber aia mici, grasi si rosii in obraji, la fel! Astia doi zboara Sibiu-Cisnadie si retur cu Hyundai-urile lor, mai ceva ca rechinii … Continuă lectura Agitatie mare printre primariosii cisnadieni!

Ejt’ din Cisdacă sau nu ejt’ din Cisdacă…

Greu titlul asta...asa-i?! In traducere libera ar fi "Esti din Cisnadie daca..." si reprezinta numele unui grup de pe reteaua de socializare facebook! E un grup de cisnadieni...o gramada de cisnadieni...practic toti cisnadienii, fie ei ingramaditi sau...neingr.... mai deschisi la minte! Bah ejt' nebun?!....sunt peste 6000 de cisnadieni in acel grup! Am scris despre acest grup … Continuă lectura Ejt’ din Cisdacă sau nu ejt’ din Cisdacă…

Noua idila hujiana sau caz social?!

Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc la anii copilariei acestui blog, imi amintesc cu nostalgie de unele clisee pe care le foloseau Turmentatii si anume acelea prin care spuneau ca acest blog "nu e al nostru, nu e al vostru ci al urmasilor urmasilor nostrii..." sau cliseul prin care spuneam ca … Continuă lectura Noua idila hujiana sau caz social?!

Asta inseamna sa fii hujian!

Sa amani sedinta de consiliu local ca sa-ti serbezi ziua in sala de sedinte, sa bei si sa chefuiesti la Simba dupa ce ai iesit de la priveghiul unui devotat consilier...si apoi sa vii si sa spui cisnadienilor ca toata comunitatea e in doliu pentru ca ti-a murit tie un consilier devotat...asta inseamna sa fii … Continuă lectura Asta inseamna sa fii hujian!

A trecut si ziua Hujii, s-a tinut si sedinta de consiliu…

...a trecut si apocalipsa aia mediatizata conform careia un bolovan imens trebuia sa se ciocneasca de bolovanul nostru tocmai prin 23-25 Septembrie! Probabil tot WhoJa a amanat si apocalipsa ca sa-si poata serba ziua! Doar saracu' Iordache nu a reusit sa-si amane plecarea! ..."doamne, ce mormantare frumoasa a avut, cu fanfara...." Mai faina decat petrecerea … Continuă lectura A trecut si ziua Hujii, s-a tinut si sedinta de consiliu…

De-a râsu’-plânsu’ la Cisnădie!

O sa incerc in cele ce urmeaza sa va povestesc intr-un stil mai amuzant, cateva stiri mai putin amuzante ! Dar pentru ca noi inca mai credem in vorba lui Santeul "Castigat ridendo mores!"  in traducere fiind „Râzând îndreptăm moravurile” ...iar in traducere mai pe intelesul loazelor din primarie ar fi ca "prin ironie, satiră si umor incercam sa … Continuă lectura De-a râsu’-plânsu’ la Cisnădie!

HabaUca, Incendiul si pompierii miraculosi!!!

Cine zice ca nu se intampla nimic la Cisnadie, ala minte! Se intampla niste lucruri miraculoase...dar ce zic eu miraculoase...sunt de-a dreptul mirobolante! Serios, chiar imi era dor de acest personaj pitoresc care daca nu ar fi existat ar fi trebuit sa-l inventam! Si nu e vorba de WhoJa acum, care oricum, noi inca ne … Continuă lectura HabaUca, Incendiul si pompierii miraculosi!!!

Cisnadie: Solutia turmentata la criza refugiatilor!

A se citi si printre randurile pamfletului! Iata contextul: la anul pe vremea asta avem alegeri locale! Legea alegerilor locale este neschimbata desi este de cacat! Se va alege din nou primar doar dintr-un tur de scrutin, adica primarul nu va reprezenta o majoritate ci va reprezenta doar niste neispraviti, ori prea orbi sa vada coruptia … Continuă lectura Cisnadie: Solutia turmentata la criza refugiatilor!